CNA a somat public TVR 1, pentru emisiunea "Ochiul magic"

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a somat public, în şedinţa de marţi, postul TVR 1, pentru emisiunea "Ochiul magic" difuzată pe 12 noiembrie 2008, pentru neasigurarea imparţialităţii şi echilibrului în prezentarea unei anchete.

266 afișări
Imaginea articolului CNA a somat public TVR 1, pentru emisiunea "Ochiul magic"

CNA a somat public TVR 1, pentru emisiunea "Ochiul magic"

În emisiunea "Ochiul magic" a fost prezentată o anchetă despre cazul unui preot din localitatea Plătăreşti, despre care localnicii se plângeau că "îi alungă din biserică", "nu-i împărtăşeşte şi nu-i spovedeşte", pentru că fostul primar nu a eliberat un act pentru achiziţionarea unui teren pe care să fie construită biserica.

Potrivit lui Christian Mititelu, membru al CNA, sunt 10-12 persoane care spun aceste lucruri despre preot. "Preotul împărtăşeşte pe cine vrea, îi tratează cu sictir (...) Nu am mai auzit de un aşa un popă care nu vrea să împărtăşească, să nu spovedească", a spus Grigore Zanc, precizând că preotul "discriminează" persoanele.

Totuşi, Narcisa Iorga a fost de părere că "ancheta asta nu e făcută corect".

"Sunt prezentate principalele puncte de vedere aflate în opoziţie, dar nu există un echilibru (în prezentarea punctelor de vedere aflate în opoziţie, n.r.)", a spus şi Răsvan Popescu, preşedintele CNA.

Potrivit CNA, postul TVR 1 a încălcat art. 71, literele a şi b din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, potrivit căruia "(1) În programele de ştiri şi dezbateri, informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială şi culturală trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea imparţialităţii, echilibrului şi favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică; b) asigurarea unei distincţii clare între faptele şi opiniile prezentate".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici