"Concertul", de Radu Mihăileanu, are premiera în România în prezenţa regizorului - VIDEO

Premiera românească a filmului "Concertul", de Radu Mihăileanu, va avea loc la Bucureşti, pe 20 noiembrie, în prezenţa regizorului, informează distribuitorul, Independenţa Film.

616 afișări
Imaginea articolului "Concertul", de Radu Mihăileanu, are premiera în România în prezenţa regizorului - VIDEO

"Concertul", de Radu Mihăileanu, are premiera în România în prezenţa regizorului (Imagine: Mediafax Foto/Bogdan Maran)

Filmul va fi lansat în România la două săptămâni după premiera din Franţa (4 noiembrie). Premiera mondială va avea loc pe 18 octombrie, la Festivalul Internaţional de Film de la Roma, cu o proiecţie în afara competiţiei.

Comedia dramatică "Concertul" îl are în centru pe Andrei Filipov, dirijorul orchestrei Teatrului Balşoi şi cel mai mare dirijor din Uniunea Sovietică, concediat în plină glorie pentru că a refuzat să se despartă de muzicienii săi evrei.

Treizeci de ani mai târziu, Filipov încă mai lucrează la Teatrul Balşoi, dar ca om de serviciu, când, într-o noapte, în timp ce curăţa biroul directorului în funcţie, sustrage un fax prin care orchestra rusă era invitată să cânte la Paris, la faimoasă sală Pleyel. Astfel, el îşi cheamă foştii colegi pentru ca împreună să treacă drept membrii Orchestrei Balşoi.

Acesta este punctul de plecare al unei comedii dulci-amărui, care se înscrie în linia umanistă a filmelor "Trahir" sau "Train de vie", cu un regizor ataşat dintotdeauna unui scop nobil, şi anume acela de a reda demnitatea unor personaje uitate, brutalizate de Istorie.

Filmările pentru "Concertul" au debutat pe 23 mai 2008, în această producţie apărând, printre alţii, actorii Vlad Ivanov, Valentin Teodosiu, Ion Sapdaru şi Ovidiu Cuncea.

Distribuţia filmului include actori din Rusia, ca Aleksei Guskov, şi francezi - Lionel Abelanski, cu care Mihăileanu a colaborat şi pentru filmul "Train de vie", şi Melanie Laurent, care a câştigat, în 2007, un premiu César pentru debut, pentru rolul său din pelicula "Je vais bien, ne t'en fais pas", în regia lui Philippe Lioret.

Lungmetrajul "Concertul" a fost filmat în proporţie de aproximativ 60 la sută în România, o săptămână la Moscova şi restul la Paris. Potrivit lui Radu Mihăileanu, filmările din România s-au desfăşurat la studiourile Castel Film, dar şi în alte locuri din Bucureşti, printre care Institutul "Ana Aslan" şi Arenele Romane.

Filmul lui Radu Mihăileanu a fost vândut încă din luna mai de Wild Bunch, compania de distribuţie din Franţa, în SUA, societăţii Weinstein Company, pentru o sumă de peste un milion de dolari.

De asemenea, "Concertul" a fost pre-achiziţionat în Australia (Hopscotch), Marea Britanie (Optimum), Canada (Seville), Scandinavia (Cinema Mondo) şi Japonia (Comstock).

Născut pe 23 aprilie 1958, la Bucureşti, Radu Mihăileanu este fiul unui jurnalist evreu, Mordechaï Buchman, care, după ce a evadat din lagărul de concentrare unde fusese deportat de nazişti, şi-a schimbat identitatea. Sub noul nume, de Ion Mihăileanu, el va scrie scenariul primului film al lui Lucian Pintilie, "Duminică la ora şase", din 1965.

Radu Mihăileanu a părăsit România în 1980, îndreptându-se către Israel, pentru ca ulterior să se instaleze în Franţa. Educat la Institutul de înalte studii cinematografice (IDHEC), el lucrează, în anii '80, ca monteur, apoi ca asistent de regie, mai ales alături de Marco Ferreri ("I love you", 1985, şi "Y'a bon les blancs", 1987), timp în care semnează şi câteva filme de scurtmetraj.

În 1993, Radu Mihăileanu filmează primul său lungmetraj, "Trahir", care retrasează conflictele unui poet român disident din regimul stalinist. Însă cineastul dobândeşte recunoaşterea internaţională cu cel de-al doilea film, "Train de vie", realizat cu finanţare franceză, belgiană, olandeză şi românească şi premiat la Veneţia şi Sundance: această fabulă impregnată cu umor evreiesc abordează Holocaustul (Shoah) dintr-un unghi original - organizarea, de către săteni, a unui tren cu deportaţi deghizaţi în nazişti, în speranţa de a scăpa în acest fel de lagărele morţii.

La acest al doilea film, asistent de regie a fost Cristian Mungiu, regizorul filmului "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", premiat cu Palme d'Or la Festivalul de la Cannes, în 2007.

Temele cel mai des abordate de cineast - exilul şi identitatea - sunt în centrul celui de-al treilea film al său, "Trăieşte!/ Va, vis et deviens", foarte apreciat la Festivalul de la Berlin - Premiul publicului - şi la César 2005, unde a primit un premiu pentru cel mai bun scenariu original. În acest film, regizorul se inspiră din istoria evreilor din Etiopia, repatriaţi în Israel la mijlocul anilor '80.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici