Concursul pentru conducerea Centrului Cinematografiei: Patru candidaţi, între care şi Anca Mitran

Conducerea Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) este disputată de patru candidaţi, între care se numără şi Anca Mitran, cea care a condus interimar instituţia începând din august 2014, potrivit unor informaţii obţinute de MEDIAFAX.

449 afișări
Imaginea articolului Concursul pentru conducerea Centrului Cinematografiei: Patru candidaţi, între care şi Anca Mitran

Concursul pentru conducerea Centrului Cinematografiei: Patru candidaţi, între care şi Anca Mitran

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) a anunţat, pe 3 august, că va organiza un concurs de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice vacante de director general al Centrului Naţional al Cinematografiei, care a fost condus din august 2014 de Anca Mitran, din postura de director general interimar.

Contactaţi de MEDIAFAX, reprezentanţii ANFP au declarat că în competiţia pentru ocuparea funcţiei publice vacante de director general al CNC au fost admişi patru candidaţi, fără a le preciza însă numele.

Potrivit reprezentanţilor ANFP, concursul se desfăşoară cu respectarea prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 6111/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici şi constă în parcurgerea a trei etape succesive: selecţia dosarelor, proba scrisă şi interviul.

Pe de altă parte, conform unor informaţii obţinute de MEDIAFAX, în urma primei etape, au fost declaraţi admişi patru candidaţi - Maria-Gabriela Ene, Paul-Mihail Ionescu, Anca Mitran şi Florica Nicolescu - dintre cei cinci înscrişi, Alex Trăilă fiind respins, pentru că nu a făcut dovada "îndeplinirii condiţiei de vechime minimă în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice".

Paul-Mihail Ionescu este în prezent vicepreşedinte al Consiliului Tineretului din România (CTR), iar de-a lungul timpului a ocupat o serie de funcţii, între care şi cele de consilier al şefului Departamentului Legislativ din Camera Deputaţilor şi consilier al preşedintelui Comisiei pentru Regulament din Camera Deputaţilor, potrivit CV-ului său publicat pe site-ul CTR.

Rezultatele acestei probe de selecţie a dosarelor au fost publicate pe 31 august.

Următoarea etapă a concursului, proba scrisă, a avut loc joi, la ora 10.00, constând în redactarea unei lucrări. Candidaţii care vor fi declaraţi admişi la proba scrisă vor susţine interviul în maximum cinci zile lucrătoare de la data probei scrise. Ziua şi ora susţinerii interviului urmează să fie făcute publice odată cu rezultatele probei scrise.

Punctajele finale ale concursului se calculează prin însumarea punctajelor obţinute la proba scrisă şi interviu, iar comunicarea acestora va avea loc în maximum trei zile lucrătoare de la data ultimei etape a concursului.

În termen de 15 zile de la data afişării rezultatelor finale ale concursului, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici va emite propunerea de numire a candidatului declarat admis şi o va transmite Centrului Naţional al Cinematografiei.

Începând din august 2014, Centrul Naţional al Cinematografiei a fost condus de Anca Mitran, din postura de director general interimar. Aceasta a fost numită la conducerea CNC pe 25 august 2014, printr-un ordin al ministrului Culturii de la momentul respectiv, Kelemen Hunor.

Până la preluarea conducerii CNC, Anca Mitran a fost director al Arhivei Naţionale de Film (ANF).

Mitran a fost suspendată din funcţia de director al Arhivei Naţionale de Filme pe perioada în care ocupă funcţia de director general interimar al Centrului Naţional al Cinematografiei, aceasta putând să îşi reia atribuţiile de director al ANF la încheierea mandatului la CNC.

Înainte de Anca Mitran, Centrul Naţional al Cinematografiei a fost condus de Mihai Ioan Kogălniceanu. Acesta a fost numit director general interimar al Centrului Naţional al Cinematografiei în mai 2013, în locul fostului director general al CNC Eugen Şerbănescu.

Cu o lună înainte, în aprilie 2013, Guvernul a decis să îl numească la conducerea consulatului din Bologna, în locul lui Eugen Pineta, pe Eugen Şerbănescu, director general al Centrului Naţional al Cinematografiei. Eugen Şerbănescu ocupa funcţia de director general al CNC din 2006, după ce a câştigat un concurs organizat în acest sens de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.

Centrul Naţional al Cinematografiei este o instituţie cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Culturii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici