Conducerea TVR a amânat luarea unei decizii privind reducerea salariilor angajaţilor

Consiliul de Administraţie al TVR a amânat, miercuri, discuţia privind planul de reducere a timpului de lucru al salariaţilor şi a câştigurilor lor salariale cu 20%, a declarat pentru MEDIAFAX Dragoş Bocanaciu, preşedintele Sindicatului pentru Unitatea Salariaţilor TV (SPUSTV) din instituţie.

601 afișări
Imaginea articolului Conducerea TVR a amânat luarea unei decizii privind reducerea salariilor angajaţilor

Conducerea TVR a amânat luarea unei decizii privind reducerea salariilor angajaţilor (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"S-a amânat pentru o viitoare şedinţă a Consiliului de Administraţie o discuţie în ceea ce priveşte acest subiect, din cauza faptului că acea propunere nu avea absolut niciun fundament în ceea ce priveşte oportunitatea, nici din punct de vedere economic, nici al activităţii din TVR. Era doar o găselniţă a unora de a încerca să facă o economie pe seama salariilor angajaţilor, că doar asta ştiu şefii din TVR de vreo cinci ani de zile încoace, doar să reducă cheltuielile reducând salariile angajaţilor. Este foarte simplu să fii şef în Televiziunea Română, singurul lucru pe care trebuie să-l faci ca să redresezi bugetul este ori să dai oameni afară, cum a făcut Săftoiu (Claudiu Săftoiu, fostul preşedinte-director general al SRTv, n.r.), ori să reduci salariile, aşa cum încearcă actuala administraţie, dar să ai un pic de viziune ca să poţi să creşti veniturile sau să găseşti alte formule de a reduce cheltuielile, nu", a spus Dragoş Bocanaciu, preşedintele Sindicatului pentru Unitatea Salariaţilor TV din TVR (SPUSTV), principalul sindicat din Societatea Română de Televiziune (SRTv).

Peste 200 de angajaţi ai Televiziunii Române s-au adunat, miercuri, în curtea instituţiei în semn de protest faţă de decizia Comitetului Director de reducere a timpului de lucru al salariaţilor şi a câştigurilor salariale ale acestora, au declarat pentru MEDIAFAX surse din TVR.

Angajaţii s-au adunat în curtea instituţiei din Bucureşti în contextul în care, la momentul difuzării acestei ştiri, se desfăşoară şedinţa Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune, care a avut pe ordinea de zi şi acest subiect al reducerii timpului de lucru şi, implicit, a salariilor.

Acţiunea a fost una spontană şi paşnică, iar salariaţii au început să se strângă în curtea televiziunii în jurul orei 11.30, când era programat să înceapă şedinţa Consiliului de Administraţie.

Adunarea din curtea TVR s-a desfăşurat după ce, începând de marţi, salariaţii SRTv au intrat în grevă japoneză. Angajaţii prezenţi în curtea instituţiei au purtat banderole albe pe braţe.

Totodată, angajaţii au scandat şi au cerut demiterea lui Stelian Tănase, directorul general interimar al TVR, şi au purtat o pancartă cu chipurile unora dintre cei pe care îi consideră responsabili de situaţia financiară dificilă a Televiziunii Române, între care Claudiu Săftoiu, fost preşedinte-director general al televiziunii publice, şi Cristian Zgabercea, producătorul general al televiziunii.

După aproximativ o oră de protest, oamenii au început să plece din curtea TVR, fără ca vreo persoană din conducerea instituţiei să iasă să discute cu ei, potrivit surselor citate.

Pe de altă parte, marţi şi miercuri, unii dintre prezentatorii TVR au intrat în emisiuni purtând pe braţe banderolele albe.

Dragoş Bocanaciu, preşedintele Sindicatului pentru Unitatea Salariaţilor TV din TVR (SPUSTV), principalul sindicat din SRTv, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX că, începând de marţi, angajaţii TVR vor intra în grevă japoneză, aceştia protestând, printre altele, faţă de decizia de reducere a timpului de lucru de la 8 la 6 ore.

"Oamenii vor continua greva japoneză până în momentul în care vom reuşi să îi convingem pe cei care au puterea de decizie în TVR că reducerea salariilor cu 20% nu este o soluţie", a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX Dragoş Bocanaciu.

El a spus că proteste mai serioase vor avea loc în funcţie de cum vor evolua evenimentele. "Spre deosebire de anumite conduceri ale Televiziunii Române, nouă ne place să respectăm legea. Şi, în funcţie de evoluţia evenimentelor, vom încerca să obţinem aprobare pentru un eventual marş de protest şi pentru pichetare, dacă va fi cazul, a instituţiilor statului care au o anumită forţă în a lua decizii în ceea ce priveşte Televiziunea Română", a spus Dragoş Bocanaciu.

Întrebat dacă a discutat cu Stelian Tănase, directorul general interimar al TVR, cu privire la acest subiect, Dragoş Bocanaciu a spus: "Am vorbit cu domnul Tănase, am expus punctele noastre de vedere, sperăm să îl convingem şi sperăm să îi convingem şi pe ceilalţi factori de decizie din Televiziunea Română că nu este cea mai bună soluţie".

Pe de altă parte, Bocanaciu a precizat luni pentru MEDIAFAX că angajaţii TVR solicită renunţarea "total, fără nicio excepţie" la contractele de colaborare, drepturi de autor, convenţii civile şi PFA-uri. "Pentru că noi nu suntem ca alte instituţii media ca să apelăm la aceste contracte de muncă «mascate», cum le numesc eu, care sunt foarte des folosite în alte instituţii de presă", a mai precizat acesta.

În acest context, preşedintele SPUSTV a spus că TVR are "atâţia angajaţi de valoare", subliniind că nu înţelege de ce mai este nevoie de a păstra colaboratori. "Eu cred că avem suficienţi de mulţi oameni şi capabili să facă emisiuni, şi să meargă pe teren şi să facă reportaje, iar, dacă tot discutăm despre instituţie în dificultate, întâi şi întâi, ca manager, mă gândesc eu, în momentul în care ai de luat nişte măsuri, primele măsuri pe care le iei este să opreşti hemoragia banilor în exterior şi de-abia după aceea te îndrepţi în interior, spre reducerea cheltuielilor", a spus Dragoş Bocanaciu.

În anul 2013, TVR a fost marcat de procesul de concediere colectivă. Astfel, în urma selecţiei de personal din 2012, la începutul anului 2013 au fost concediaţi 619 angajaţi.

Într-o conferinţă de presă din 5 martie, Stelian Tănase, directorul general interimar al TVR, a declarat că numărul de angajaţi înainte de restructurarea care s-a făcut anul trecut în Societatea Română de Televiziune era de 3.149 (număr de posturi 3.236).

Stelian Tănase a mai spus că, după restructurare, TVR a avut 2.535 de angajaţi (2.450 de posturi).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici