Conturile Gmail ale unor oficiali americani, piratate printr-un atac informatic provenind din China

Conturile serviciului de mesagerie Gmail ale unor oficiali americani, disidenţi chinezi, lideri militari şi jurnalişti au fost piratate, au anunţat, miercuri, reprezentanţii grupului Google, însă, potrivit Casei Albe, niciun înalt oficial american nu a fost vizat de acest atac informatic.

329 afișări
Imaginea articolului Conturile Gmail ale unor oficiali americani, piratate printr-un atac informatic provenind din China

Conturile Gmail ale unor oficiali americani, piratate printr-un atac informatic provenind din China (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Am descoperit recent o campanie ce avea scopul de a colecta parolele, probabil prin tehnica «phishing»", a declarat Eric Grosse, un director de la Google, într-un comunicat postat pe internet. Această acţiune de pirataj informatic pare că a fost iniţiată din Jinan, un oraş din estul Chinei.

"Phishing"-ul este o formă de pirataj informatic ce are scopul de a-i convinge pe internauţi să comunice date confidenţiale.

"Obiectivul acestei manevre pare să fie supravegherea conţinutului conturilor acestor utilizatori", a adăugat Eric Grosse.

Această tentativă de piratare a afectat sute de conturi de pe Gmail, inclusiv cele ale unor oficiali guvernamentali americani, jurnalişti, disidenţi chinezi, conducători militari şi ale altor lideri din mai multe ţări asiatice, în special din Coreea de Sud.

"Analizăm informaţiile apărute şi încercăm să punem lucrurile cap la cap", a declarat un funcţionar din administraţia de la Casa Albă, sub protecţia anonimatului. "Nu avem niciun motiv să credem că un cont al unui oficial din guvernul american a fost piratat", a precizat aceeaşi sursă.

Grupul Google, al cărui sediu general se află în California, a precizat că sistemele informatice şi serverele sale nu au fost piratate.

"Google a identificat această campanie şi a oprit-o. Le-am informat pe victime şi le-am protejat conturile. Am informat, de asemenea, autorităţile guvernamentale vizate", a precizat Eric Grosse.

Pentru moment, specialiştii nu au putut să stabilească o legătură între acest atac informatic şi cel produs anul trecut asupra grupului Google, provenind tot din China.

Google a avut parte anul trecut de o "înfruntare" îndelungată cu guvernul chinez. După ce s-a declarat exasperat de cenzura din China şi de atacurile cibernetice provenind din această ţară, grupul Google a decis, în luna martie 2010, să nu mai cenzureze site-ul său în limba chineză şi să îl transfere în Hong Kong.

China a negat în acel moment orice responsabilitate pentru acele atacuri cibernetice contra grupului californian, calificând acuzaţiile aduse administraţiei de la Beijing ca fiind "nefondate".

Google a anunţat în iulie 2010 că Beijingul i-a reînnoit licenţa de exploatare, care expirase la sfârşitul lunii iunie, permiţându-i astfel să continue să funcţioneze pe cea mai vastă piaţă de internet din lume.

China, în care trăiesc 457 de milioane de internauţi, a pus la punct un "Mare zid informatic" ("Great Firewall") care cenzurează forma în care apar articolele vizând subiectele sensibile, precum drepturile omului şi criticile aduse regimului comunist, şi care blochează Facebook, Twitter, Dailymotion şi YouTube.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici