Corpul de Control al Premierului: La MNŢR, Ministerul Culturii de două ori în eroare

Guvernul a publicat, joi, pe site-ul oficial, o sinteză a acţiunilor ale Corpului de control al Primului Ministru efectuate la Ministerul Culturii în privinţa modului de organizare, de către Ministerul Culturii, a concursului pentru ocuparea funcţiei de manager al Muzeului Naţional al Ţăranului Român.

206 afișări
Imaginea articolului Corpul de Control al Premierului: La MNŢR, Ministerul Culturii de două ori în eroare

Corpul de Control al Premierului: La MNŢR, Ministerul Culturii de două ori în eroare

Guvernul a publicat, joi, pe site-ul oficial, „sinteza notei de informare privind acţiunea de documentare referitoare la modul de organizare, de către Ministerul Culturii, a concursului pentru ocuparea funcţiei de manager al Muzeului Naţional al Ţăranului Român”, venind cu o serie de clarificări, precizări şi recomandări în această privinţă.

Ministerul Culturii a hotărât reluarea procedurii de concurs pentru postul de manager al MNŢR pentru a treia oară la recomandarea Corpului de control al premierului pentru a elimina orice suspiciune de neregularitate, a anunţat, miercuri 21 septembrie, Ministrul Culturii, Corina Şuteu.

În Nota de informare, Corpul de Control al Primului-Ministru a publicat un desfăşurător al probelor de concurs pentru ocuparea postului de manager al MNŢR, documentând „modul în care Ministerul Culturii (M.C.) a organizat concursurile pentru ocuparea funcţiei de manager la Muzeul Naţional al Ţăranului Român („M.N.T.R.”)”

„Acţiunea de documentare a fost efectuată atât la sediul M.C., situat în B-dul Unirii, nr. 22, sector 3, Bucureşti, cât şi la sediul C.C.P.M., perioada supusă acţiunii de documentare fiind cea aferentă organizării/desfăşurării concursurilor de proiecte de management pentru M.N.T.R., respectiv 01.03.2016.”

Corpul de Control al premierului a demarat pe 3 august o acţiune la Ministerul Culturii pentru a verifica modalitatea de desfăşurare şi condiţiile de organizare a concursului privind postul de director general al Muzeului Ţăranului Român, mai exact de ce s-a anulat primul concurs la care au participat candidaţii Virgil Niţulescu, fost manager al MNŢR, şi antropologul Vintilă Mihăilescu.

Demersul a venit după ce o serie de personalităţi ale culturii româneşti, precum scriitorii Mircea Cărtărescu, Andrei Pleşu, profesorul Theodor Paleologu şi alte nume importante de jurnalişti, cercetători şi angajaţi ai MNŢR, i-au adresat o scrisoare deschisă lui Dacian Ciloş în care au atrasatenţia asupra situaţiei muzeului.

După ce mandatul directorului MNŢR Virgil Niţulescu a expirat la finele lunii mai, a fost organizat un examen de ocupare a poziţiei manageriale. Deşi examenul a fost câştigat de antropologul Vintilă Mihăilescu, Ministrul Culturii, Corina Şuteu a anunţat refacerea demersurilor de ocupare a poziţiei manageriale, Virgil Niţulescu fiind manager interimar al instituţiei, până la organizarea unui nou concurs pentru ocuparea postului.

În urma unei contestaţii a lui Virgil Niţulescu, concursul a fost refăcut întrucat arhitectul Şerban Strudza, membru al comisiei de evaluare, nu ar fi îndeplinit condiţiile cerute de lege (acesta fiind considerat evaluator inadecvat, fără experienţă în zona muzeală.) La cel de-al doilea concurs de proiecte de management pentru MNŢR fuseseră admişi trei candidaţi: Vintilă Mihăilescu, antropolog, Virgil Niţulescu, directorul interimar al MNŢR şi cercetătorul Liliana Passima.

După prima etapă a concursului, candidatul M.N.Ţ.R. 1 a obţinut nota 7,85, iar cel de-al doilea candidat, M.N.Ţ.R. 2, a primit nota 8,21. La cea de-a doua etapă a concursului, interviul, primul candidat a fost notat cu 7,90, în timp ce al doilea candidat a primit nota 8,60.

Pe 26 iulie, Ministerul Culturii a anunţat rezultatele concursului de proiecte de management organizat pentru Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti. Astfel, conform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, cu modificările şi completările ulterioare, este declarat câştigător candidatul care a obţinut cea mai mare medie cu condiţia ca aceasta să fie de minimum 7. Potrivit site-ului Ministerului Culturii, rezultatele concursului au fost următoarele: în urma celor două etape, mediile au fost de 7,87 (M.N.Ţ.R. 1) şi 8,40 (M.N.Ţ.R. 2).

Potrivit rezultatului celui de-al doilea concurs pentru ocuparea postului de manager al Muzeului Naţional al Ţăranului Român (MNŢR), Virgil Niţulescu, a fost dat câştigătorul concursului, însă Liliana Passima, angajată a Muzeului, a formulat o contestaţie cu privire la modul de respectare a procedurii privind organizarea concursului de proiecte de management pentru M.N.T.R. în care solicita anularea concursului de proiecte de management pentru M.N.T.R. şi a rezultatului concursului.

Evaluarea celor două concursuri de proiecte de management pentru MNŢR a fost efectuată de către echipa de control a Primului Ministru.

„La data de 18.08.2016, membrii echipei de control din cadrul C.C.P.M. s-au deplasat la sediul M.C. şi au purtat discuţii, în mod separat, cu doi dintre membrii Comisiei de soluţionare a contestaţiei depusă după primul concurs”, se menţionează în documentul Corpului de Control al Primului Ministru privind acţiunea de documentare referitoare la modul de organizare, de către Ministerul Culturii, a concursului pentru ocuparea funcţiei de manager al Muzeului Naţional al Ţăranului Român.

În concluziile raportului întocmit de Corpul de Control al Primului Ministru se precizează că decizia Comisiei de soluţionare a contestaţiilor prin care a admis contestaţia lui Virgil Niţulescu „a fost insuficient documentată/motivată”, rezultând că arhitectul Şerban Sturdza avea statutul de specialist cel puţin în unele din domeniile de activitate ale muzeului:

„Evaluarea efectuată de către echipa de control din cadrul C.C.P.M. conduce la concluzia că decizia Comisiei de soluţionare a contestaţiilor, constituită prin O.M.C. nr. 2224/31.03.2016,
de admitere în parte a contestaţiei formulate de dl. Virgil Ştefan NIŢULESCU, a fost insuficient documentată/motivată, conducând la admiterea, în mod eronat, a contestaţiei.
Avem în vedere următoarele considerente:
- constatarea membrilor Comisiei de soluţionare a contestaţiilor, conform căreia dl. Şerban STURDZA nu ar fi specialist în domeniul de activitate al M.N.T.R. s-a bazat pe o analiză
relativ sumară a elementelor prezentate de către acesta în C.V.-ul profesional;
- astfel, nu s-a ţinut cont de unele activităţi/preocupări ale d-lui Şerban STURDZA, prezentate inclusiv în C.V., care sunt conexe cu unele activităţi care se regăsesc în obiectul de
activitate al M.N.T.R. şi care, implicit, îi pot atesta celui în cauză statutul de specialist, cel puţin în unele din domeniile de activitate ale muzeului;
- nu a fost luată în considerare calitatea de fost membru al Consiliului Ştiinţific al M.N.T.R. a d-lui Şerban STURDZA, numai aceasta fiind de natură a-i conferi celui în cauză statutul de specialist în domeniul de activitate al M.N.T.R., aspect admis inclusiv de membrii Comisiei de soluţionare a contestaţiilor. Reiterăm faptul că această calitate nu a fost menţionată în C.V.-ul profesional al d-lui Şerban STURDZA;
- din punct de vedere formal, contestaţia depusă de dl. Virgil Ştefan NIŢULESCU conţinea unele erori materiale care ar fi trebuit analizate cu mai multă rigoare în evaluarea efectuată
de membrii Comisiei de soluţionare a contestaţiilor (nefiind identificată o solicitare din partea Comisiei de îndreptare a acestor erori materiale).”

De asemenea, Corpul de Control al Primului Ministru vine şi cu o serie de propuneri în privinţa concursului pentru ocuparea funcţiei de manager al Muzeului Naţional al Ţăranului Român, punctând necesitatea reluării concursului de proiecte de management pentru M.N.T.R., dar şi modificări în privinţa regulamentului concursului şi clarificarea articolului 16 din O.U.G. nr. 189/2008:

„Având în vedere aspectele rezultate din documentarea realizată de către C.C.P.M., consemnate în prezenta Notă de informare, propunem:
- Reluarea concursului de proiecte de management pentru M.N.T.R., în condiţii de transparenţă şi echidistanţă, având în vedere deficienţele organizatorice înregistrate în desfăşurarea ambelor concursuri;
- Cuprinderea unor prevederi mai clare/detaliate în Regulamentele de organizare şi desfăşurare a concursului de proiecte de management pentru instituţiile din subordinea M.C., cu privire la:
- modul de desemnare a membrilor Comisiilor de concurs, prin detalierea criteriilor/condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a fi considerată
specialist în domeniul de activitate al instituţiei pentru care se organizează concursul;
- activitatea desfăşurată de Comisiile de soluţionare a contestaţiilor, prin impunerea obligativităţii verificării cu atenţie a tuturor documentelor depuse la dosar şi,
după caz, a unor date disponibile prin alte surse de informaţii;
- Efectuarea demersurilor, de către M.C., de modificare a art. 16 alin. (2) din O.U.G. nr. 189/2008 [ privind managementul instituţiilor publice de cultură, cu modificările şi completările ulterioare prevede: „Comisia de concurs este desemnată de autoritate prin ordin sau dispoziţie, după caz, şi este compusă din reprezentaţi ai autorităţii, în proporţie de o treime, şi din specialişti în domeniul de activitate al instituţiei, în proporţie de două treimi”-n.red.] cu modificările şi completările ulterioare, în sensul concluziei anterior menţionate.”

Textul integral al documentului poate fi consultat la adresa: http://control.gov.ro/web/wp-content/uploads/2016/09/Sinteza-documentare-Muzeul-Taranului-Roman.pdf.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici