Corul Naţional de Cameră Madrigal concertează, duminică, la Ateneul Român

Corul Naţional de Cameră Madrigal "Marin Constantin", dirijat de Anna Ungureanu, susţine duminică, de la ora 18.00, la Sala Mare a Ateneului Român din Bucureşti, un concert cu ocazia Paştelui, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

98 afișări
Imaginea articolului Corul Naţional de Cameră Madrigal concertează, duminică, la Ateneul Român

Corul Naţional de Cameră Madrigal concertează, duminică, la Ateneul Român

Evenimentul, care are loc de Floriile credincioşilor ortodocşi şi de Paştele creştinilor catolici, va cuprinde un repertoriu specific acestei perioade: muzică românească bizantină, clasică şi contemporană, muzică universală contemporană.

Din concert nu va lipsi celebrul "Florilegiu bizantin", compus de fondatorul Corului Madrigal, Marin Constantin. Pe parcursul programului vor putea fi ascultaţi soliştii Gabriel Bănică, Florian Costea, Doru Feraru şi Anna Mirescu.

Biletele pentru concert sunt disponibile în reţeaua Bilete.ro, la Hotel Ibis Bucureşti, Metrou Unirii 1 Bucureşti, Palatul Copiilor Bucureşti, Sala Radio, la 520 de oficii poştale ale Companiei Naţionale Poşta Română, în magazinele Inmedio şi Germanos. Preţurile biletelor variază între 50 de lei şi 150 de lei.

Corul Madrigal a fost înfiinţat în anul 1963, de dirijorul Marin Constantin, susţinând până în prezent concerte pe cele mai prestigioase scene din Europa, America şi Asia. La cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului Internaţional "George Enescu" (2013), Corul Madrigal a primit diploma şi trofeul UNESCO "50 de ani de excelenţă în patrimoniul muzical universal", din partea Federaţiei Asociaţiilor, Cluburilor şi Centrelor pentru UNESCO din Europa şi America de Nord, în semn de omagiu şi recunoaştere a întregii activităţi desfăşurate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici