CRONICĂ DE FILM: "Julieta", de Pedro Almodóvar. Odiseea Iubirii. Mamă, faldul rochiei are forma inimii

"Julieta" este un studiu somptuos şi sfâşietor al naturii virale a vinovăţiei (nu viral, ca pe Facebook, căci Pedro face poveşti anacronice, viral de la virus). O odisee a misterului memoriei şi puterii adesea de neîndurat a iubirii. Uneori, intriga emoţională se joacă mai mult ca într-un thriller de Hitchcock, decât aşa cum s-ar construi într-o melodramă romantică, pe coloana sonoră semantă de Alberto Iglesias (regizorul îi citează pe Toru Takemitsu, Mahler şi Alban Berg, printre influenţe).

Muzica înalţă elementele de noir şi estompează cromatica nuanţelor tipice ale fantastului Pedru: roşu, albastru şi alb. Trei povestiri scurte ale lui Alice Munro sunt materialul sursă. Filmul este reprezentarea unei vieţi ce este definită prin dispariţia unei persoane dragi.

Emma Suárez este fabuloasă în rolul Julietei, femeie de vârstă mijlocie frumoasă şi erudită, care părăseşte Madridul pentru Portugalia, unde încearcă să înceapă o viaţă nouă. Dar o întâlnire întâmplătoare cu un prieten din copilărie al fiica ei înstrăinate, Antia, îi schimbă Julietei planurile de viitor.

Femeia se întoarce la blocul de apartamente în care ea şi Antia au trăit odinioară, pentru a scrie povestea odiseei lor tragice, cvasi-mitice. Transportată din nou în anii '80, vedem o Julieta mai tânără, jucată cu inteligenţă de Adriana Ugarte. E o poveste clasică: mitul grecesc curge prin aceste povestiri. O călătorie nocturnă cu trenul şi o întâlnire scurtă şi fatidică cu dragostea şi moartea şi tot ceea ce va să vină: relaţia ei cu pescarul galiţian Xoan (Daniel Grao), naşterea fiicei lor iubite, Antia, şi separarea predestinată de tată şi de fiică.

Almodóvar a planificat iniţial să folosească poveştile lui Munro drept punct de plecare pentru un film în limba engleză, dar a început să lucreze la film în Spania, terenul fertil de acasă, unde opera cinematografică s-a transformat într-un scenariu în spaniolă, relatează The Guardian.

Filmul începe cu un prim-plan al faldurilor unduitoare ale unei rochii stacojii, care seamănă cu o inimă şi cu o floare. Sunt sugerate astfel temele telurice ale naraţiunii. Aşa cum Julieta se mişcă înainte şi înapoi prin timp şi spaţiu, costumele create de artistul Sonia Grande şi decorul de care s-a îngrijit designerul de producţie Antxón Gómez spun propria lor poveste - liniile dure ale unei încăperi în care trecutul a fost şters, în contrast cu zgomotul şi aglomeraţia unui spaţiu umplut cu amintiri; modelele fragmentate ale unei rochii ce se asociază formal şi simbolic cu marginile zimţate ale unei fotografii rupte care pe care Julieta încearcă să o reconstituie pentru a face faţă trecutului; un material albastru ce încadrează un tort de culoare sângerie, un tort ritualic pentru o zi de naştere petrecută în singurătate.

Chipul filmat de aproape al Julietei aminteşte de Ingmar Bergman, de felul în care regizorul suedez explora liniile fizionomiei femeilor. Filmul este o dramă a personajelor care trăiesc vreme lungă în umbră, cu amintiri dureroase ticsite în suflet, prinse în marea tăcere şi în plasa lipsei de comunicare, care le cufundă viaţa în suferinţă.

"Julieta" poate fi văzut la Festivalul Filmelor de la Cannes la Bucureşti pe la Cinema Muzeul Taranului - Studio H. Bernea, pe 15 octombrie, de la ora 17:00, sau pe 20 octombrie, de la ora 18:30.

Citeşte şi: COOLTURA de Weekend: Filmele de la Cannes la Bucureşti şi Noaptea Caselor

Citeşte şi: Premieră simultană la CANNES şi Bucureşti: "Bacalaureat", de Cristian Mungiu: "Bac-ul e un prag"

Citeşte şi: Festivalul Les Films de Cannes à Bucarest debutează vineri. Peste 6000 de bilete vândute în avans

Citeşte şi: Festivalul "Les Films de Cannes à Bucarest":Filme de la Cannes, în această toamnă, la Bucureşti - VIDEO