"Cu uşile închise" de Jean-Paul Sartre, în premieră la TNB

"Cu uşile închise", după Jean-Paul Sartre, un spectacol de Mircea Anca despre viaţă, vise neîmplinite, trădări şi fericire, va avea premiera duminică, la Sala 99 a Naţionalului Bucureştean, transmite teatrul.

24 afișări
Imaginea articolului "Cu uşile închise" de Jean-Paul Sartre, în premieră la TNB

Foto www.tnb.ro

"Cu uşile închise" este un spectacol despre oameni, despre viaţă, despre visele şi neîmplinirile noastre, despre trădări şi fericire, într-o lume în care "Infernul sunt ceilalţi". Adesea prea grăbiţi, mereu îngânduraţi de un timp ce nu mai are răbdare, uităm de prea multe ori să ne mărturisim sinelui nostru, să vedem iertarea şi lumina din ochii celuilalt. Un spectacol scurt ca viaţa, dar şi dens, surprinzător şi frumos.

Spectacolul deschide evenimentele din programul "Uşi deschise pentru toţi", o invitaţie generică, lansată tuturor actorilor teatrului interesaţi să-şi pună în scenă ideile, folosind spaţiul Sălii 99.

Din distribuţia spectacolului "Cu uşile închise" fac parte Constantin Dinulescu, Carmen Ionescu şi Iuliana Moise.

Spectacolul se va mai juca şi în 12 decembrie.

"Huis clos" este o piesă de teatru într-un act scrisă de Jean-Paul Sartre la finele anului 1943 şi montată pe 27 mai 1944, la Paris. Drama se joacă în jurul a trei personaje, Garcin, Estelle şi Inès, închise în Infern, unde constată că vor trebui să se suporte până la sfârşitul timpului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici