Dan Byron şi Luiza Zan, în concert la Teatrul de Artă Bucureşti

Dan Byron şi Luiza Zan vor susţine un concert sâmbătă, la Teatrul de Artă Bucureşti (TAB) evenimentul reunindu-i astfel pe aceeaşi scenă pe cei doi artişti reprezentanţi ai două genuri diferite - jazz şi rock, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

253 afișări
Imaginea articolului Dan Byron şi Luiza Zan, în concert la Teatrul de Artă Bucureşti

Dan Byron şi Luiza Zan, în concert la Teatrul de Artă Bucureşti

"Eu şi Luiza venim din două lumi diferite. Ea vine din jazz, eu vin din rock. Sâmbătă ne întâlnim pe un teren neutru, la teatru", spune Dan Byron. Astfel, sâmbătă, începând cu ora 20.15, iubitorii de muzică jazz vor avea ocazia să o asculte pe artista nominalizată la categoria "muzicianul anului" la ultima ediţie a Galei Premiilor de Jazz alături de Dan Byron, solistul trupei de rock alternativ byron (cunoscut şi din formaţiile Agathodaimon, Kumm sau Urma), într-un spectacol de explorări muzicale şi libertate.

Din programul lunii februarie al Teatrului de Artă fac parte spectacolele "Un bărbat şi mai multe femei" (14 februarie), un spectacol despre ce-şi doresc femeile, "Independence sau Fetele din Iowa" (15 februarie), o dramă de familie cu elemente comice, "Contraste" (17 februarie), un spectacol despre dragoste în toate formele ei.

Aflat pe strada Sfântul Ştefan la numărul 21, Teatrul de Artă Bucureşti (TAB) este un teatru independent, care a fost înfiinţat în 2010 la iniţiativa actorului George Constantinescu. TAB este un teatru aflat în prima linie a ofensivei teatrelor independente, deopotrivă producător de spectacole şi gazdă a unor evenimente de artă. Deschis publicului din 8 decembrie 2012, teatrul, care are o capacitate de 75 de locuri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici