Delta Dunării, "adusă" în Capitală pe malul Dâmboviţei, cu filmul "Omnibusul Anonimul 10"

Delta Dunării a fost "adusă", miercuri seară, de Festivalul de Film Independent Anonimul pe malul râului Dâmboviţa din Capitală, cu filmul "Omnibusul Anonimul 10", regizat de actorii Andi Vasluianu, Dorian Boguţă şi Emanuel Pârvu, la proiecţia căruia au participat câteva sute de bucureşteni.

149 afișări
Imaginea articolului Delta Dunării, "adusă" în Capitală pe malul Dâmboviţei, cu filmul "Omnibusul Anonimul 10"

Delta Dunării, "adusă" în Capitală pe malul Dâmboviţei, cu filmul "Omnibusul Anonimul 10" (Imagine: Silviu Matei/Arhiva Mediafax Foto)

Astfel, miercuri, în jurul orei 19.00, spectatorii s-au adunat pe malul Dâmboviţei pe pături, dar şi în câteva bărcuţe, pentru a vedea colecţia de scurtmetraje propusă de organizatorii Festivalului Internaţional de Film Independent Anonimul, "Omnibusul Anonimul 10".

"În seara asta, cu Miruna Berescu (directoarea Festivalului Anonimul, n.r.), ne-am gândit să vă aducem Sfântul Gheorghe aici", a declarat Irina Margareta Nistor, selecţioner al evenimentului cinematografic.

În ciuda căldurii, segmentul de râu dintre Biblioteca Naţională şi Podul Unirea a devenit neîncăpătoare pentru bucureştenii care au venit să vadă cele trei scurtmetraje, regizate de Andi Vasluianu, Dorian Boguţă şi Emanuel Pârvu. Prezent la proiecţie, Ivan Patzaichin a precizat că Dâmboviţa "trebuie să devină un punct de atracţie mai prietenos".

"Dacă îmi spunea cineva că filmul meu va fi proiectat pe Dâmboviţa, i-aş fi spus «lasă-te de băut»", a spus Dorian Boguţă, cel care a regizat scurtmetrajul "Kazimir", partea a filmului "Omnibusul Anonimul 10".

De asemenea, Andi Vasluianu, cel care a regizat scurtmetrajul "Un Duet" le-a mulţumit celor care au venit la proiecţia de pe malul Dâmboviţei, precizând "că e o atmosferă frumoasă" şi la Bucureşti, dar că îi aşteaptă şi la Sfântu Gheorghe. "Ar putea să se numească Dâmboviţa Gheorghe. (...) Eu sper să puteţi vedea, că nu ştiu cât se va vedea, dar de auzit veţi auzi", a spus Vasluianu.

Evenimentul s-a desfăşurat la Centrul de Ecoturism Rowmania, pe Dâmboviţa, fiind organizat alături de Asociaţia Ivan Patzaichin - Mila 23.

Omnibusul produs în 2013, cu ocazia sărbătoririi a 10 ani de existenţă a festivalului, a fost prezentat în programul "Actori în spatele camerei".

Actorii Andi Vasluianu, Dorian Boguţă şi Emanuel Pârvu au scris scenariile şi au regizat poveştile ale căror acţiuni sunt legate de locul în care s-a desfăşurat festivalul timp de 10 ani, Delta Dunării. Filmările celor trei scurtmetraje au fost realizate la Sfântu Gheorghe.

"Un Duet", filmul regizat de Andi Vasluianu, urmăreşte povestea unui scenarist şi a unui actor care vorbesc despre proiectele lor profesionale, dar ajung să-şi împărtaşească sentimente intime şi să-şi facă reproşuri. Cu "ajutorul" berii şi al vinului îşi regândesc şi derulează înapoi discuţia. Din distribuţia scurtmetrajului fac parte actorii Ionuţ Vişan şi Mihai Calotă.

"Kazimir", de Dorian Boguţă, locuieşte într-un sat lipovenesc retras din Delta Dunării şi este un diacon care posedă puteri tămăduitoare. Forţele binelui şi răului îşi fac simţită prezenţa în preajma unor turişti care au venit într-un moment total nepotrivit. Filmul îi are în distribuţie pe Ion Rusu, Elias Ferkin, Alexandru Papadopol, Iulia Verdeş, Vitalie Todiraşcu, Ion Alici, Nicoleta Rusu şi Ion Paliu.

"Retur", de Emanuel Pârvu, spune povestea oamenilor din Delta Dunării care sunt ghidaţi de credinţe arhaice, însă nici măcar pământul nu mai este în armonie cu obiceiurile lor învechite. Dezgroparea morţilor după 10 ani pentru a le spăla oasele se poate transforma într-o adevărată aventură. Deşi preotul le-a interzis sătenilor să mai sape mormintele din cimitir, membrii unei familii din Sfântu Gheorghe decid să-l ignore.

Centrul de Ecoturism Rowmania, de pe Dâmboviţa, este un proiect care îşi propune să atragă atenţia asupra unui concept care nu este încă deplin înţeles şi aplicat: ecoturismul.

Cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent Anonimul, organizat de Fundaţia Anonimul, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC), Uniunii Cineaştilor din România (UCIN), Institutului Cultural Român (ICR) şi Televiziunii Române - coproducător, are loc în perioada 12 - 17 august, în Bucureşti, la arena Verde Stop şi Cinema Studio.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici