Devine deja ritual ca minunata reprezentație a „Fantomei de la operă” să fie sold-out la doar câteva ore de la punerea în vânzare a biletelor.
Opera Națională București anunțase ieri seară punerea în vânzare a biletelor pentru noile spectacole din septembrie.
Asta după ce cele 14 reprezentații din ianuarie, spectacolul în regia lui Răzvan Ioan Dincă, în scenografia lui Gary McCan au fost, de asemenea, sold-out.
E foarte greu să găsești bilete la „Fantoma de la operă”, iar asta te obligă la disciplină și o adevărată strategie (dacă nu vrei să pierzi bilete și pentru următoarele spectacole).
Dar de ce această reprezentație este atât de vânată de public?
Pentru intensitatea interpretării, pentru maturitatea viziunii unei producții clasice, pentru că nu are briz-brizuri inutile, pentru că, la un moment dat, după cum spunea și protagonista, soprana Irina Baianț, „publicul nu te privește, te urmărește”.
Succesul colosal al „Fantomei de la operă” nu este marketing și nu este nici de departe noroc. Este o emoție pe care publicul o „vânează” avid în această lume a artificialității și banalului ridicat la rang de senzațional, în această lume în care sensul se pierde dacă nu ții cu dinții de el.
Soprana Irina Baianț și Adi Nour conturează nu neapărat personaje puternice, cât oameni.
Oameni întregi, vii, profunzi, vulnerabili, fragili, capabili să exprime emoții ce te iau pe sus.
„Fantoma de la operă” nu este un spectacol care se urmărește abstras, din fotoliu, ci cu tot ce are ființa umană mai profund și mai nebun.
La toată intensitatea de pe scenă se adaugă eleganța costumelor și scenografia fără amețeli inutile.
O viziune care nu-și dă ochii peste cap, ba dimpotrivă, te cucerește fără să te anunțe: aproape ca un atac cu drone noaptea.
Orchestra impresionantă, de 70 de membri, este condusă de maestrul Daniel Jinga, directorul ONB.
Cine a pierdut momentul să-și cumpere bilete pentru reprezentațiile din septembrie are o singură soluție, singura viabilă, singura care îl protejează de „țepe” – semnul pervers, dar cert că până și hoții apreciază o producție de calitate: setarea unei alerte pe telefon.
Setarea se face la acest link: thephantomoftheopera.ro/alerta.
Pentru că „Fantoma…” va reveni, iar biletele se vor epuiza repede.
Precedentul a fost creat, deja.