Festivalul de film DaKino a debutat la Bucureşti, fără interes din partea publicului

Festivalul Internaţional de film DaKino, aflat la cea de-a 19-a ediţie, a luat startul, vineri seara, la cinema Scala din Capitală, fără a se bucura de prea mult interes din partea publicului, în sală mai mult de jumătate goală aflându-se circa 100 de spectatori şi invitaţi.

45 afișări
Imaginea articolului Festivalul de film DaKino a debutat la Bucureşti, fără interes din partea publicului

Festivalul de film DaKino a debutat la Bucureşti, fără interes din partea publicului

Festivalul a deschis deschis oficial cu filmul "Looking for Eric". DaKino se va încheia duminică.

Lungmetrajul "Looking for Eric", în regia legendarului Ken Loach, produs de fostul fotbalist internaţional Eric Cantona, în care acesta îşi joacă propriul rol, spune povestea lui Eric Bishop (interpretat de Steve Evets), un om obişnuit, poştaş în Manchester, care trece printr-o perioadă dificilă pe toate planurile. Într-o seară, Eric i se adresează idolului său, Eric Cantona, iar acesta va părăsi posterul de pe perete şi, cu mai multe kilograme şi barbă, îl va ajuta pe poştaş să-şi recâştige încrederea în sine.

De asemenea, în secţiunea paralelă a festivalului vor fi proiectate lungmetrajele "The Private Lives of Pippa Lee", de Rebecca Miller, şi "Triage", de Danis Tanovic.

Pelicula "Staten Island", de James DeMonaco, va închide DaKino.

În competiţia de documentare a festivalului, unde premiul va fi acordat de către public, vor intra peliculele "Addicted to Plastic", de Ian Connacher, "The Cove", de Louie Psihoyos, "Food, Inc.", de Robert Kenner, şi "Age of Stupid", de Franny Armstrong.

Totodată, Festivalul DaKino are o competiţie de scurtmetraje, unde vor fi acordate două premii: trofeul DaKino şi premiul special al juriului. Competiţia este jurizată de actriţa Irina Săulescu, Alexandra Olivotto, John Ashton, Ioana Beţianu şi Ovidiu Gyarmath.

Cea de-a XIX-a ediţie a evenimentului are un mesaj ecologist. Selecţia acestui an îşi propune să aducă în atenţia cinefilului român problemele acute ale mediului, să încurajeze pro-acţiunea lumii artistice şi a oamenilor obişnuiţi şi să devină prima manifestare ecologistă în cadrul unui festival cu tradiţie.

Astfel, DaKino păstrează şi în acest an cele două secţiuni competitive - documentar şi scurtmetraj ficţiune -, de data aceasta pe teme ecologiste. În total, DaKino va prezenta publicului din Bucureşti aproape 40 de ore de proiecţii.

Looking for Eric

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici