Festivalul de la Cannes, destinaţia unde luxul îşi dă mâna cu paietele şi strălucirea

În ciuda crizei economice, Festivalul de Film de la Cannes este în 2010 o destinaţie obligatorie pentru toate brandurile de lux şi pentru toate celebrităţile care vor să strălucească, spre deosebire de ediţia din 2009, când discreţia a fost cuvântul la ordinea zilei.

48 afișări
Imaginea articolului Festivalul de la Cannes, destinaţia unde luxul îşi dă mâna cu paietele şi strălucirea

Festivalul de la Cannes, destinaţia unde luxul îşi dă mâna cu paietele şi strălucirea (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit delegatului general al festivalului, Thierry Frémaux, "cu câteva zile înainte de deschidere, cifrele (acreditări, numărul profesioniştilor din domeniu, cinefili, media, vânzări de standuri, numărul de proiecţii din cadrul secţiunii "Marché du film") erau în creştere".

La câteva zile după ce au fost devastate de valuri puternice, care au provocat pagube în valoare de câteva milioane de euro, plajele de la Cannes se pregătesc pentru a-i primi pe sponsori, ale căror petreceri se anunţă fastuoase, spre deosebire de ediţia din 2009, când mulţi dintre aceştia şi-au redus considerabil bugetele de marketing.

Yves Saint Laurent, Dior, Chanel, L'Oréal şi Swarowski îşi vor deschide din nou showroom-urile pentru celebrităţile care vor dori să se îmbrace, să se machieze sau să împrumute bijuterii de la aceste branduri de renume. Chopard, celebra casă de bijuterii elveţiană care produce trofeul Palme d'Or, va organiza, cu ocazia celei de-a 150-a aniversări a sa, o petrecere care se anunţă spectaculoasă.

În ceea ce priveşte viaţa de noapte de la Cannes, Jean-Roch, un renumit animator al nopţilor pariziene, va fi prezent la Cannes, unde va anima o discotecă ce se va întinde pe o suprafaţă de 3.000 de metri pătraţi, în apropiere de Palm Beach.

amFAR, fundaţia înfiinţată de Liz Taylor pentru a lupta împotriva maladiei SIDA, va organiza, ca în fiecare an, o gală de binefacere la Eden Roc din Cap d'Antibes, pe 21 mai. Singura incertitudine: Sharon Stone ar putea să nu prezideze gala din acest an. Însă Giorgio Armani, producătorul american Harvey Weinstein, Sean Penn, Karl Lagerfeld şi Marion Cotillard şi-au rezervat deja câte o masă (100.000 de dolari pentru o masă cu 10 tacâmuri).

În rândul hotelierilor domneşte optimismul. Reprezentanţii hotelului Carlton au declarat că spaţiile publicitare de pe faţada hotelului s-au vândut mai bine decât anul trecut. "Este un indicator bun care ne arată că principalele branduri au investit în publicitate şi în marketing", a declarat un purtător de cuvânt.

Hotelurile care se aflau în renovare înainte de criză îşi vor primi oaspeţii începând din acest an, aşa cum este cazul Palais Stéphanie, 1835, Grand Hôtel şi Majestic, acesta din urmă urmând să găzduiască peste 800 de invitaţi în seara de deschidere a festivalului. În total, 180 de milioane de euro au fost investite în ultimii doi ani pentru construcţia sau renovarea a 1.000 de camere, a anunţat Michel Chevillon, preşedintele sindicatului hotelierilor din Cannes.

Totuşi, în ciuda faptului că toate hotelurile din Cannes au un grad de ocupare de 100% în perioada 12 - 20 mai, nu la fel stau lucrurile şi pentru ultimele trei zile ale festivalului. Hotelurile au fost nevoite să se adapteze noului context economic şi, începând din acest an, clienţii nu mai sunt obligaţi să rezerve un număr minim de nopţi, a precizat Jérôme Paillard, directorul secţiunii Marché du film.

Dincolo de paiete şi de lux, Festivalul de la Cannes rămâne o afacere care aduce anual la bugetul Franţei venituri de circa 250 de milioane de euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici