Festivalul Filmului Francez, în octombrie şi noiembrie, în şase mari oraşe din România

Festivalul Filmului Francez aduce, între 26 octombrie şi 28 noiembrie, la Bucureşti, Sibiu, Iaşi, Cluj, Târgu Mureş, Timişoara, 16 filme, dintre care 7 vor fi în premieră românească, o proiecţie de scurtmetraje şi două mini-retrospective care omagiază doi monştri sacri ai cinematografiei franceze.

389 afișări
Imaginea articolului Festivalul Filmului Francez, în octombrie şi noiembrie, în şase mari oraşe din România

Festivalul Filmului Francez, în octombrie şi noiembrie, în şase mari oraşe din România (www.institutfrancais-roumanie.com)

Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, evenimentul cinematografic va debuta vineri, în Capitală, cu "38 temoins", un film noir despre laşitatea inerentă naturii umane, care a sedus criticii (Le Monde, Les Inrocks), cu actorul Yvan Attal în rolul principal.

Toate proiecţiile din Bucureşti vor avea loc la Elvira Popescu, preţul unui bilet fiind de 10 lei, iar al unui abonament pentru tot festivalul - 70 lei. Biletele şi abonamentele pot fi achiziţionate la sală sau de pe site-ul Eventim.ro.

Festivalul Filmului Francez se va încheia la Bucureşti pe 2 noiembrie, urmând ca în aceeaşi zi să înceapă la Sibiu, la Habitus, Atrium Café şi Maison de l'Ille-et-Vilaine. Sibienii vor putea viziona filmele din cadrul festivalului până pe 5 noiembrie.

Evenimentul cinematografic va continua între 8 şi 10 noiembrie la Iaşi (Casa de cultură Mihai Ursachi - Sala Diotima), între 15 şi 18 noiembrie la Cluj (Cinema Victoria), apoi la Târgu Mureş (Cinema Arta - Sala Flora), între 23 şi 25 noiembrie, şi se va încheia la Timişoara, între 27 - 28 noiembrie (Universitatea de vest - Aula Magna).

Filmele recente "Camille redouble", "La vie d'une autre", "Les infidèles", "L'amour dure 3 ans" răspund la întrebări despre relaţie, cuplu, fidelitate şi dragose adevărată, deja prezente în filmele regizorilor Agnès Varda ("Sans toit ni loi", "Jacquot de Nantes") şi Alain Resnais ("Les herbes folles", "L'année dernière à Marienbad", "Muriel ou le temps du retour", "Cœurs").

La ediţia de anul acesta a Festivalului Filmului Francez, publicul se va putea întâlni şi cu cel mai recent film al lui Alain Resnais, "Vous n’avez encore rien vu".

Pentru că în ultimii ani animaţia franceză şi-a făcut un nume, organizatorii propun şi musicalul animat "Un monstre à Paris", care îi are pe coloana sonoră pe M., Vanessa Paradis şi pe Sean Lennon.

De asemenea, în cadrul festivalului de la Bucureşti şi de la Cluj, vor fi găzduite întâlniri şi dezbateri prilejuite de publicarea cărţii "Cinéma 1. L'image-mouvement", lucrare de referinţă a criticii cinematografice scrisă de filozoful Gilles Deleuze.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici