Festivalul NexT, în memoria lui Cristian Nemescu, va avea loc în aprilie

Festivalul Internaţional de Scurt şi Mediumetraj NexT se va desfăşura în perioada 7- 13 aprilie, la Bucureşti, şi va avea trei premii principale - Trofeul NexT, Premiul Cristian Nemescu şi Premiul Andrei Toncu, în valoare totală de 8.000 de euro.

3 afișări
Imaginea articolului Festivalul NexT, în memoria lui Cristian Nemescu, va avea loc în aprilie

Festivalul NexT, în memoria lui Cristian Nemescu, va avea loc în aprilie

Astfel, anul acesta se vor acorda următoarele distincţii: Trofeul NexT, în valoare de 4.000 de euro (film), Premiul Cristian Nemescu - pentru cea mai bună regie şi Premiul Andrei Toncu - pentru cea mai bună coloană sonoră, fiecare în valoare de 2.000 de euro. Totodată, Premiul Publicului va fi acordat filmului care va primi cel mai mare număr de voturi din partea spectatorilor, iar Premiul Lucky Viewer va merge la un spectator ales prin tragere la sorţi.

Structura festivalului a păstrat, în 2008, unele dintre secţiunile din afara concursului de anul trecut, ca "Semaine de la critique", ce cuprinde filme care au făcut parte din competiţia acestei secţiuni a Festivalului de la Cannes, în ultimii doi ani, "Prietenii Festivalului", program care aduce filme realizate de cineaşti apropiaţi Festivalului NexT şi care nu au fost incluse în competiţie, "Şi ei au fost NexT Generation", secţiune în cadrul căreia vor rula filme de şcoală ale regizorilor români consacraţi. Înainte de festivitatea de premiere din 12 aprilie, NexT va prezenta filme realizate de Cristian Nemescu şi de Andrei Toncu, în memoria cărora a fost creat acest festival.

Două secţiuni noi vor fi adăugate celei de-a doua ediţii NexT, în afara competiţiei: "Countries in Focus", care aduce trei module a câte 90 de minute, fiecare dedicat câte unei ţări, pentru ediţia 2008 rulând filme din Irlanda, Spania şi Suedia. De asemenea, a fost introdusă secţiunea "Festival Cities", cu cinci module a câte 90 de minute, fiecare dedicat unui oraş care găzduieşte un festival de film, şi anume Milano, Ludwigsburg, Belgrad, Sarajevo şi Lisabona.

În plus, pentru profesioniştii din domeniu, în agenda festivalului sunt prevăzute, ca anul trecut, trei seminarii: unul de regie, unul de sunet şi unul de producţie şi distribuţie.

Directorul festivalului NexT este Ada Solomon, producător şi fondator al companiei de producţie cinematografică Hi Film Productions şi director executiv al Societăţii Culturale NexT, fondată în memoria regizorului Cristian Nemescu şi a sunetistului Andrei Toncu, care şi-au pierdut viaţa într-un accident de maşină, în august 2006.

Două dintre filmele pe care publicul bucureştean le-a putut viziona anul trecut, la prima ediţie a Festivalului Internaţional de Scurt şi Mediu Metraj NexT, se regăsesc anul acesta pe lista nominalizărilor la Oscar pentru scurtmetraj - "Il Supplente" ("The Substitute") de Andrea Jublin, câştigătorul Trofeului NexT la ediţia din 2007, şi "Tanghi Argentini" de Guido Thys.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici