Fraţii Negoiţă vor lansa, la începutul lunii mai, tabloidul Ring

Omul de afaceri Ionuţ Negoiţă, care deţine grupul de firme Pro Confort alături de fratele său Robert, a declarat pentru MEDIAFAX că va lansa, la începutul lunii mai, un tabloid intitulat Ring, care va face parte dintr-un trust de presă în care se va investi suma de 10 milioane de euro.

24 afișări
Imaginea articolului Fraţii Negoiţă vor lansa, la începutul lunii mai, tabloidul Ring

Fraţii Negoiţă vor lansa, la începutul lunii mai, tabloidul Ring (Imagine: Mediafax Foto)

Potrivit lui Ionuţ Negoiţă, viitorul trust media va conţine un tabloid, un ziar generalist, o televiziune şi un post de radio. Omul de afaceri a declarat că se vor investi 10 milioane de euro în lansarea acestui trust.

În ceea ce priveşte tabloidul, acesta va fi lansat la începutul lunii mai şi va purta numele de Ring, urmând să fie condus de Alexandru David, în calitate de redactor-şef.

"Va fi un tabloid mai serios decât ce este pe piaţă în momentul acesta", a declarat Negoiţă.

De asemenea, el a precizat că există o "idee de principiu" privind lansarea unui ziar generalist, dar a subliniat faptul că nu există planuri concrete în acest sens.

Negoiţă a mai spus că, în cadrul trustului de presă, urmează să fie lansat, până la sfârşitul anului, un post de televiziune generalist, fiind în plan şi lansarea unui post de radio, pentru începutul anului 2009.

Grupul Pro Confort este controlat de fraţii Ionuţ şi Robert Negoiţă şi este compus din trei firme, care desfăşoară activităţi în domeniul dezvoltării de proiecte imobiliare, hotelier, construcţiilor şi retail.

Cifra de afaceri înregistrată în 2006, la nivel de grup, a fost de aproximativ 45 de milioane de euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici