Funeriu demisionează din Consiliul de conducere al ICR: Instituţia se transformă "într-un CAP cultural"

Consilierul prezidenţial Daniel Funeriu şi-a anunţat demisia din Consiliul de conducere al Institutului Cultural Român (ICR), acuzându-l pe preşedintele acestuia, Andrei Marga, de desuetudine şi transformarea instituţiei într-un "CAP cultural".

611 afișări
Imaginea articolului Funeriu demisionează din Consiliul de conducere al ICR: Instituţia se transformă "într-un CAP cultural"

Daniel Funeriu (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)

Funeriu afirmă că prin OUG 27/2012 prin care ICR a fost mutat în subordinea Senatului s-au creat premisele unei agresiuni politice făţişe asupra ICR şi pentru producerea unui "dezastru programat".

"Prin poziţiile exprimate oficial de conducerea sa executivă, în special de către preşedintele său, ICR revine la practici anterioare anului 1990, printr-o viziune vădit naţionalist-agresivă, cu accente protocroniste. Desuetudinea demersului actual al ICR se observă clar din programul preşedintelui ICR", susţine Funeriu, într-o scrisoare transmisă preşedintelui Traian Băsescu şi dată luni publicităţii.

Acesta acuză programul lui Marga de "angajamente triumfalist-mesianice", "sfaturi paternaliste", "formulări confuze", "insinuări care ţin loc de argumente", precum şi că este "asfixiat de clişee şi încărcat de adjective, ambalat într-un conglomerat cenuşiu de cuvinte destinat să înece într-o pastă vâscoasă libertatea gândului".

"Pe scurt, consecinţa OUG nr. 27/2012 asupra ICR este transformarea acestuia într-un «C.A.P. cultural», în programul căruia - după ce a fost trasat numărul de kilocalorii culturale cu care trebuie să ne mândrim ca naţiune - ne putem aştepta oricând la impunerea tovărăşească a unor obiective stahanoviste de producţie de carte românească la hectar, de pictură la metru pătrat sau stabilirea de planificări cincinale în kilograme de sculptură sau kilometri de role de film", consideră Funeriu.

El îi spune preşedintelui Băsescu că îi prezintă demisia pentru că "Preşedinţia României nu poate să fie părtaşă la actuala derivă a reprezentării internaţionale a culturii româneşti, dominată de stridenţe naţionaliste, acţiuni, metode şi concepte care aparţin unei epoci revolute".

"Cred că în aceste momente, în care membrii marcanţi ai culturii naţionale, cât şi partenerii culturali ai României privesc cu uimire şi neînţelegere demolarea sistematică a credibilităţii greu dobândite de ICR, este important să semnalaţi societăţii româneşti, încă o dată, ataşamentul dumneavoastră faţă de eforturile elitelor româneşti pentru promovarea culturii autentice şi solidaritatea dumneavoastră consecventă cu procesul de ancorare a României la valorile culturale ale Europei modern", mai spune Funeriu în finalul scrisorii adresate preşedintelui.

Daniel Funeriu a fost numit de preşedintele Traian Băsescu în Consiliul de conducere al ICR în 25 mai, cu câteva săptămâni înainte de trecerea acestuia prin OUG nr.27/2012 în subordinea Senatului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici