Georges Banu îl felicită pe Zamfiroiu că a permis la ICR exersarea dialogurilor ce păreau întrerupte

Georges Banu, profesor de estetică teatrală la Sorbona şi laureat al Marelui Premiu al Academiei Franceze 2015, îl felicită pe Lilian Zamfiroiu, care a condus până de curând Institutul Cultural Român (ICR), că a permis, la ICR, "exersarea unor dialoguri ce păreau a fi dramatic întrerupte".

173 afișări
Imaginea articolului Georges Banu îl felicită pe Zamfiroiu că a permis la ICR exersarea dialogurilor ce păreau întrerupte

Liliana Zamfiroiu (Imagine: Victor Ciupuliga/Mediafax Foto)

Georges Banu, care este şi membru de onoare al Academiei Române şi preşedinte de onoare al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru, spune, într-un comunicat remis vineri agenţiei MEDIAFAX, că s-a afiliat ICR şi răspunderii sale faţă de cultura română datorită lui Lilian Zamfiroiu.

Georges Banu îl felicită pe Zamfiroiu "pentru climatul de lucru" pe care l-a instaurat la ICR şi "care a permis exersarea unor dialoguri ce păreau a fi dramatic întrerupte".

"Românii din străinătate ca mine au găsit în dumneavoastră un partener sensibil şi deschis, un partener animat de dorinţa sinceră de a contribui şi ajuta extensia prezenţei culturale româneşti în lume. Nu a fost uşor, o ştiu, dar fără eternele plângeri şi descurajări atât de comod adoptate de colegi ai dumneavoastră, aţi ştiut să declanşaţi o energie deosebită pe fond de încredere în misiunea ICR-ului şi a proiectelor sale. M-aţi sedus prin dăruirea afectuoasă, deloc pompoasă, conferită misiunii care vă revenea. Aceasta a permis şi a determinat un devotament reciproc: eu am făcut tot ce am putut, iar dumneavoastră mi-aţi răspuns cu o solicitudine deosebită. Graţie acestei relaţii afirmative şi fără crispări m-am afiliat ICR-ului şi răspunderii sale faţă de cultura română", mai spune Georges Banu în comunicat.

Lilian Zamfiroiu şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român, aceasta fiind înregistrată pe 24 aprilie la cabinetul preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, după cum au declarat, pe 27 aprilie, pentru MEDIAFAX, surse parlamentare.

Demisia lui Lilian Zamfiroiu a fost înregistrată la cabinetul preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, deoarece ICR este o instituţie aflată în subordinea Senatului României.

Tot pe 27 aprilie, într-un comunicat remis MEDIAFAX, Lilian Zamfiroiu a spus că ICR este o instituţie "eliberată de tensiuni, aflată astăzi în afara scandalurilor publice şi a disputelor politice".

"Decizia de a demisiona vine ca urmare a unei analize pe care am efectuat-o asupra situaţiei actuale a ICR, în urma căreia am constatat că obiectivele pe care le-am asumat la preluarea mandatului - în urmă cu aproape doi ani - au fost deja atinse. Instituţia se plasează astăzi echidistant atât în raport cu partidele existente pe eşichierul nostru politic, cât şi cu diversele curente artistice din lumea culturală românească; principalele programe au fost puse în acord cu standardele europene din domeniu şi funcţionează atât de bine pe cât le permit alocările bugetare; a fost reluată finanţarea revistelor româneşti de peste Prut, în timp ce programele dedicate românilor din afara graniţelor se concentrează mai mult pe zonele unde există o nevoie reală de păstrare a identităţii, de cultivare a tradiţiilor şi de păstrare a limbii române; principalul public ţintă al ICR a redevenit cel străin - fără a neglija, însă, aportul comunităţilor româneşti din străinatate la procesul de transmitere a mesajelor noastre către acest public ţintă; în sfârşit, dar nu în ultimul rând, ICR se bucură în prezent de participarea la programele sale a majorităţii oamenilor de cultură importanţi din România, care au revenit alături de o instituţie eliberată de tensiuni, aflată astăzi în afara scandalurilor publice şi a disputelor politice", a spus Lilian Zamfiroiu.

Pe 28 aprilie, plenul Senatului l-a numit pe Radu Boroianu în funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român. Radu Boroianu, vicepreşedinte al Partidului Liberal Reformator, a fost propus la conducerea ICR de către PSD.

George Banu, născut pe 22 iunie 1943, la Bucureşti, este profesor de studii teatrale la Sorbonne Nouvelle, Paris, şi un eseist de reputaţie mondială. El şi-a dedicat opera critică regiei moderne şi figurilor ei exemplare (Peter Brook, Giorgio Strehler, Jerzy Grotowski etc).

S-a stabilit la Paris din 1973. A făcut parte din echipa de conducere a celebrei reviste Travail theatral şi a fost redactor-şef al revistei Arta teatrului (1981-1988), publicată de Theatre National de Chaillot, condus pe atunci de Antoine Vitez. A fost şi director artistic al Academiei Experimentale a Teatrelor în anii 1991 - 2000.

A fost ales de trei ori preşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru, iar, în prezent, este preşedinte de onoare al acesteia. Este, de asemenea, preşedintele Premiului Europa pentru teatru. A fost de două ori laureat al UNITER, iar, în 2007, a primit premiul Prometheus pentru întreaga activitate.

Conduce revista Alternatives theatrales şi coordonează colecţia "Le Temps du theatre" la Editura Actes Sud. A primit titlul de doctor honoris causa al mai multor universităţi româneşti şi europene. A predat în Statele Unite, Canada, China şi a animat evenimente teatrale în diverse capitale ale lumii.

Este, de asemenea, membru de onoare al Academiei Române şi este responsabil (alături de Mihaela Tonitza-Iordache) al reputatei antologii "Arta Teatrului" şi coordonator al volumelor colective "Teatrul de artă, o tradiţie modernă", "Repetiţiile şi teatrul reînnoit", "De la vorbă la cîntec".

În 2013, i-a fost consacrat volumul de studii şi eseuri "Calătoriile sau orizontul teatrului", avându-i ca autori, printre alţii, pe Eugenio Barba, Peter Brook, Andrei Şerban, Ariane Mnouchkine, Radu Penciulescu şi Niky Wolcz.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici