Google Maps oferă, începând de joi, plimbări Street View prin Veneţia - VIDEO

Google a anunţat, joi, lansarea imaginilor panoramice Street View din unul dintre cele mai romantice oraşe din lume, Veneţia, realizate cu tehnologia Street View Trekker, informează un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

1309 afișări
Imaginea articolului Google Maps oferă, începând de joi, plimbări Street View prin Veneţia - VIDEO

Google Maps oferă, începând de joi, plimbări Street View prin Veneţia

Veneţia este inclus în patrimoniul universal UNESCO şi a fost descris de mulţi ca cel mai frumos oraş construit vreodată. În prezent, orice utilizator de Google Maps poate explora oraşul în Street View.

Oferind imagini Street View din locuri precum Veneţia, Google face accesibile oraşe şi locuri istorice şi populare către un public global, cu scopul de a crea cea mai cuprinzătoare, precisă şi uşor de utilizat hartă. Acest proiect este parte din iniţiativa Google de a crea o oglindă digitală a lumii reale şi a oferi utilizatorilor o experinţă realistă şi captivantă pe internet.

Dispozitivul Trekker a debutat anul trecut, când a fost utilizat pentru a fotografia Marele Canion, pentru ca mai apoi să fie folosit pe bărci şi cărări de munte, pentru a oferi imagini spectaculoase din locuri precum Insulele Galapagos.

În prezent, serviciul Street View acoperă peste 3.000 de oraşe din toată lumea şi peste 50 de ţări, precum şi o mică parte din Antartica. De la începutul proiectului, în 2007, au fost prezentaţi în Street View peste opt milioane de kilometri de drumuri. Proiectul Google Cultural Institute are peste 300 de parteneri din 53 de ţări, iar 80 de muzee pot fi vizitate prin Street View.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici