Google şi UNESCO au încheiat un acord pentru digitalizarea patrimoniului mondial

UNESCO şi Google au anunţat, joi, încheierea unui parteneriat pentru digitalizarea siturilor naturale şi arhitecturale care fac parte din patrimoniul mondial, dar şi alte documente şi opere de artă.

217 afișări
Imaginea articolului Google şi UNESCO au încheiat un acord pentru digitalizarea patrimoniului mondial

Palatul Versailles (Imagine: Lucian Muntean/Mediafax Foto)

Potrivit acordului, într-o primă etapă a proiectului, internauţii vor putea vedea online între 19 şi 890 de situri naturale şi arhitecturale din patrimoniul mondial, se arată într-un comunicat al UNESCO.

Primele situri care vor putea fi vizualizate online vor fi din Europa, printe ele numărându-se Palatul Versailles, centrul istoric din Praga, capitala cehă sau vechiul oraş Caceres din Spania.

"Parteneriatul cu Google permite ca aceste situri să fie accesibile tuturor, în versiune digitală, şi să încurajeze particiaparea la acţiunile de conservare a acestor comori", a declarat Irina Bokova, noul director general al UNESCO.

Potrivit comunicatului, alte situri, la care se ajunge mai greu, vor fi fotografiate şi prezentate pe internet.

Reprezentanţi Google şi UNESCO lucrează la prezentare online a unor hărţi, texte, videoclipuri în legătură cu rezervele biosferei şi cu patrimoniul documentar înscris în registrul Memoriei Lumii, se mai arată în comunicat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici