Google Street View va explora situri subacvatice, începând din 8 iunie, Ziua Oceanului Planetar

Camerele de filmat ale serviciului online Google Street View vor explora - după Groenlanda şi Amazonia - numeroase situri subacvatice de pe Terra, începând din 8 iunie, data la care omenirea celebrează Ziua Oceanului Planetar, informează site-ul 20minutes.fr.

195 afișări
Imaginea articolului Google Street View va explora situri subacvatice, începând din 8 iunie, Ziua Oceanului Planetar

Google Street View va explora situri subacvatice, începând din 8 iunie, Ziua Oceanului Planetar

Cu ocazia acestei sărbători, gigantul american din domeniul internetului va inaugura o nouă aplicaţie care va permite explorarea a peste 40 de situri subacvatice, printre care se află Bariera de corali din Belize şi epava vasului german de tip cargo SS Antilla, care a fost scufundat în 1940 de două nave olandeze, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

"Acoperind peste 70% din suprafaţa Terrei, oceanul rămâne unul dintre ecosistemele cel mai puţin explorate şi unul dintre cele mai misterioase de pe planetă. El adăposteşte majoritatea formelor de viaţă de pe Terra", a declarat grupul american într-un articol publicat pe blogul Google Maps.

"Totuşi, în ciuda importanţei sale vitale, oceanul este pe care să evolueze într-un ritm rapid, din cauza încălzirii globale, poluării şi pescuitului intensiv, determinând una dintre cele mai grave probleme de mediu cu care ne confruntăm în zilele noastre", au explicat Jennifer Austin şi Brian Sullivan, coordonatorii programului informatic Google Ocean, citaţi de site-ul Be Geek.

Google, care nu doreşte să oprească seria acestor iniţiative de explorare online a planetei noastre, a anunţat, de asemenea, că a început să dezvolte o nouă aplicaţie, denumită Photo Sphere Camera. Potrivit site-ului Clubic.com, aplicaţia va permite realizarea unor fotografii cu o panoramă de 360 de grade cu ajutorul unor aparate de filmat obişnuite. Astfel, utilizatorul care va avea posibilitatea de a accesa fotografii clasice şi panoramice va putea, de asemenea, să publice fotografii cu o panoramă de 360 de grade pe serviciul Google Maps. Noua aplicaţie ar trebui să fie lansată, afirmă experţii de la Google, în vara acestui an pe dispozitive mobile care folosesc sisteme de operare iOS şi Android.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici