Harry Tavitian & Orient Express concertează la 9 Gates Festival din Praga

Harry Tavitian & Orient Express concertează, pe 26 iunie, la 9 Gates Festival, care are loc la Praga (Cehia), informează un comunicat.

92 afișări
Imaginea articolului Harry Tavitian & Orient Express concertează la 9 Gates Festival din Praga

Harry Tavitian & Orient Express concertează la 9 Gates Festival din Praga (Imagine: Georgiana Iacob/Mediafax Foto)

Alături de pianistul Harry Tavitian vor concerta saxofoniştii Edi Neumann şi Zsolt Meier, chitaristul Hanno Hoefer, violonistul Jimi El Lako, basistul Octavian Barila Andreescu şi percuţionistul Mario Florescu.

Festivalul internaţional de cultură cehă, germană şi evreiască 9 Gates de la Praga se află la a 11-a ediţie, iar în acest an ţara invitată este România.

"Am mai cântat la Praga în 2001, la Festivalul Internaţional al Pianiştilor de Jazz, în celebra Dvořák Hall din complexul cultural Rudolfinum. În această sală a dirijat Antonín Dvořák primul concert al Filarmonicii Cehe, în 1896. Tot în 2001 am fost invitat de ambasadorul Republicii Cehe în România, domnul Jaromír Plíšek - un om deosebit, pe care îl stimez foarte mult - să fac un jam-session cu formaţia Hradistan din Cehia", a declarat Harry Tavitian.

Trupa Orient Express a debutat la începutul anului 1999 şi a participat la concerte şi festivaluri din România, Austria, Italia şi Ungaria. Formaţia a fost invitată să concerteze în 1999 la Smithsonian Folklife Festival de la Washington, în 2000 la Expoziţia Mondială de la Hanovra şi, în 2003, la Graz, capitala Culturală a Europei, unde a deschis primul din şirul de festivaluri de jazz, cel dedicat Balcanilor.

Harry Tavitian a înfiinţat Orient Express, prima formaţie de etno-jazz din România, în urmă cu 10 ani, invitând în acest grup câţiva dintre cei mai buni muzicieni ai jazz-ului românesc actual. Harry Tavitian a studiat pianul clasic de la vârsta de şase ani, fiind absolvent al Academiei de Muzică din Bucureşti. La 17 ani descoperă blues-ul, iar în 1978, la Constanţa, pune bazele grupului "Creativ" cu care va câştiga, în 1980, premiul întâi pentru debut la Festivalul de Jazz de la Sibiu şi va deveni promotorul jazzului de avangardă în România.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici