INTERVIU: Joyce Nettles: Shakespeare nu poate fi citit în fotoliu, trebuie să fie spectacol

Joyce Nettles este unul dintre cei mai cunoscuţi directori de casting din Europa. A lucrat la patru producţii semnate de Lars von Trier, "Hamlet"-ul lui Franco Zeffirelli şi producţia TV "Crimele din Midsomer".

Nettles vorbeşte, în interviul acordat MEDIAFAX, despre colaborările sale cu regizori importanţi din teatru şi film, precum Peter Brook şi Lars von Trier, dar şi despre viziunea sa asupra teatrului românesc, de care este apropiată prin faptul că e, potrivit lui Marcel Iureş, "patroana spirituală" a Teatrului ACT.

Reporter: Aţi venit în România cu ocazia sărbătoririi a zece ani de Teatrul ACT, instituţie a cărei patroană spirituală sunteţi. Când l-aţi întâlnit pe Marcel Iureş, directorul ACT?

Joyce Nettles: L-am întâlnit când am fost să văd producţia Teatrului Odeon în Anglia, "Richard al III-lea". Nu ştiam cine era. Nu ştiam ce era Teatrul Odeon. Nu ştiam unde era România pe hartă.

Am crezut că a fost un Richard grozav. Când Sandu (Alexandru Dabija, n.r.) a fost dat afară de la Teatrul Odeon, Marcel şi-a dat demisia din solidaritate. Mi-a dat telefon la şase luni după reprezentaţia de la Londra, mi-a explicat că vor să creeze o companie teatrală independentă. M-a întrebat dacă pot să îi ajut. A spus că are nevoie de bani. Dacă nu mă înşel, a cerut 12.000 de lire sterline pentru prima producţie. Am zis că o să fac rost de banii aceştia. Aşa că am scris tuturor oamenilor pe care îi cunoşteam şi unor oameni pe care nu îi cunoşteam. Am scris, totuşi, doar oamenilor din teatru, deoarece ştiu bine că o operă de caritate pentru actori este un lucru destul de dubios. Actorii britanici şi americani înţeleg lucrurile acestea. De altfel, au înţeles atunci. Au înţeles cât de greu este ca un actor şi un regizor să fie daţi afară de o instituţie a statului. Aşa ceva nu se face. Statul nu trebuie să intervină în munca artistică. Oamenii i-au susţinut pentru că erau şocaţi de ceea ce i s-a întâmplat lui Sandu. Aşa a început totul. Le-am făcut rost de bani, ei au făcut spectacolul "Omor în catedrală" şi, cum se spune, "restul este istorie".

R: Ce presupune să fii director de casting şi care sunt diferenţele dintre a face casting pentru teatru şi casting pentru film?

J.N.: În principiu, este acelaşi lucru. Trebuie să găseşti actorii potriviţi pentru un regizor. Procesul, însă, poate fi diferit, în funcţie de mai multe lucruri. În teatru este mai greu. Cel puţin în Anglia este mai greu, pentru că un actor preferă să lucreze 2-3 săptămâni pentru o producţie de televiziune şi să ia mulţi bani în loc să joace într-o piesă pentru mai mult timp şi să câştige considerabil mai puţini bani. În televiziune, găseşti mai repede actori, în timp ce, în teatru, procesul este mai lung.

R.: Aţi fost director de casting pentru Royal Shakespeare Company timp de zece ani. Cum aţi descrie experienţa dumneavoastră în această instituţie?

J.N.: A fost, în acelaşi timp, şi o muncă de rutină, dar a depins şi de regizorii cu care am lucrat de-a lungul timpului. În general, când erau trei posturi vacante, trebuia să fac audiţie, la care veneau peste 90 de actori. Dintre aceştia, trebuia să aleg trei actori care să lucreze în companie timp de un an. Nu este foarte uşor, pentru că majoritatea actorilor trebuie să joace în trei sau patru piese. Spre deosebire de România, în Anglia se creează noi companii teatrale în fiecare an. Actorii se pot întoarce în compania ta sau nu. Acolo nu există contract pe termen lung.

R: Aţi lucrat cu Peter Brook de mai multe ori...

J.N. : Am lucrat cu el la "Livada cu vişini", la un film, la "Antoniu şi Cleopatra".