IPS Bartolomeu: Expresia "trecerea în nefiinţă" folosită de jurnalişti - sechelă a limbajului comunist

În mesajul adresat credincioşilor cu ocazia sărbătorilor de Paşte, transmis, miercuri, de la reşedinţa mitropolitană din Cluj-Napoca, IPS Bartolomeu a spus că a decis să ridice această problemă după ce a văzut la televizor o relatare despre "trecerea în nefiinţă" a Sfântului Sergiu, patron al creştinismului rusesc.

"Prin postul nostru naţional de televiziune mi-a fost dat să aud că s-au împlinit atâtea secole şi atâţia ani de la «trecerea în nefiinţă» a Sfântului Sergiu, patron al creştinismului rusesc. E prea mult!", a arătat IPS Bartolomeu.

Acesta a precizat că este "contrariat" de uşurinţa cu care "unii confraţi din mass-media, adică din presă, radio şi televiziune, încă mai păstrează una din sechelele limbajului de lemn al erei ateo-comuniste".

"Aproape zilnic ni se transmite o ştire sau un comentariu despre moartea cuiva. Pentru a spune că cineva a murit, limba română posedă o foarte bogată gamă de expresii echivalente şi nuanţate, precum «a decedat», «s-a săvârşit», «a încetat din viaţă», «s-a petrecut», «s-a stins», «ne-a părăsit», «a plecat dintre noi», «a pornit pe ultimul drum», «a închis ochii», «şi-a plecat pleoapele», «şi-a dat sufletul», «şi-a dat duhul», «şi-a dat ultima suflare», «a trecut la cele veşnice», «s-a mutat la Domnul», «a fost chemat de Dumnezeu» şi încă multe altele, în toată literatura, în tot graiul şi la îndemâna oricui. Ei bine, în ciuda acestei bogăţii de limbă română, încă mai citim sau auzim, destul de des, că cineva «a trecut în nefiinţă»", a spus mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.

Potrivit acestuia, dacă "trecerea în nefiinţă" s-ar referi la un om care nu a crezut în Dumnezeu, nici în suflet şi nici în viaţa viitoare, "încă am mai înţelege solidaritatea redactorului cu mortul de a cărui existenţă s-a ales praful".

"Dar ca să spui că «a trecut în nefiinţă» un Dosoftei, un Varlaam, un Eminescu, un Brâncoveanu, aceasta e o impietate nu numai asupra celui pomenit, ci şi asupra simţului comun al unui popor care s-a născut creştin şi care, iată, se încăpăţânează să rămână creştin", a subliniat IPS Bartolomeu.

Acesta a adăugat că expresia "e o impietate şi faţă de limba română", existând "o gravă inadvertenţă gramaticală între verbul «a trece» şi substantivul «nefiinţă»".

"«A trece» înseamnă mişcarea de tranziţie dintr-un mediu în altul, de la o stare la alta, de la un mod de existenţă la alt mod de existenţă. Or, în cazul de faţă, verbul nu are şi nu poate avea obiect, de vreme ce nefiinţa e negarea oricărui mediu, a oricărei stări, e negarea oricărui mod de existenţă şi a existenţei însăşi. În nefiinţă nu se poate trece, pentru că nu ai unde, cum şi în ce, ea definindu-se pe sine ca non-existenţă, ca neant. Neantul însă nu e ceva în sine, ci un simplu concept cu care se operează în filosofie, aşa cum în matematici se operează cu numărul negativ. Agramatismul expresiei e pe măsura celui ce a născocit-o", a explicat mitropolitul.

IPS Bartolomeu a subliniat că, "atunci când Domnul lipseşte dintre cei morţi, El trebuie căutat, neapărat, printre cei vii".

"Moartea nu este altceva decât o sincopă existenţială, asemenea unei pauze într-o partitură muzicală, despre care toată lumea ştie că face parte din muzica însăşi. Şi dacă Domnul este «pârga celor adormiţi», începutul şi garanţia propriei noastre învieri, e de la sine înţeles că în acelaşi chip trebuie să asimilăm relaţia viaţă - moarte, viaţă în propria noastră existenţă", a adăugat mitropolitul Clujului.