Irina Nistor: "Poziţia copilului" a trecut testul la Berlin şi are şanse să fie nominalizat la Oscar

Irina Margareta Nistor a declarat, pentru MEDIAFAX, că filmul "Poziţia copilului", regizat de Călin Peter Netzer, are şanse foarte mari să fie nominalizat la categoria cel mai bun film străin de la premiile Oscar şi că Ministerul Culturii şi cel de Externe ar trebui să se implice în promovarea sa.

136 afișări
Imaginea articolului Irina Nistor: "Poziţia copilului" a trecut testul la Berlin şi are şanse să fie nominalizat la Oscar

Irina Margareta Nistor (Imagine: Mihai Dascalescu/Mediafax Foto)

Criticul de film Irina Margareta Nistor a făcut parte din juriul care a ales, cu unanimitate de voturi, filmul "Poziţia copilului" să reprezinte România la premiile Academiei de film americane pe 2013, la categoria cel mai bun film străin.

"Ne-am gândit că sunt şanse foarte mari. (...) Din start, filmul a trecut printr-un juriu extrem de selectiv şi de sever, respectiv cel de la Berlin, unde ştim cât de mult i-a plăcut lui Wong Kar Wai. Părerea lui categoric că este foarte importantă. La Oscar nu există un juriu propriu-zis, votează membrii Academiei - nu chiar toţi, pentru filmul străin ceva mai puţini de 800 înţeleg -, dar presupun că atâta vreme cât la Berlin a impresionat atât de tare, are şanse şi mai departe. Este filmul cu cele mai mare şanse", a spus Irina Margareta Nistor.

Aceasta a menţionat că temele abordate şi interpretarea actorilor fac din "Poziţia Copilului" o peliculă care are şanse foarte mari să fie nominalizată la Oscar.

"Este foarte bine construit şi jucat magistral de Luminiţa Gheorghiu şi nu numai. Neînţelegerea între generaţii este o chestiune universală, accidentele sunt iarăşi o chestiune universală, sunt multe puncte care se întâmplă peste tot, inclusiv dorinţa unei mame să îşi salveze copilul. Este o chestiune de instinct matern şi din punctul acesta de vedere, de oriunde ar fi de pe planeta asta, cam la fel reacţionăm cu toţii. De aceea spun că probabil are şanse ceva mai mari faţă de celelalte filme de până acum (care au reprezentat România la premiile Oscar, n.r.)", a spus Irina Margareta Nistor.

Totuşi, ea a precizat că pentru a avea şanse la o nominalizare, filmul "Poziţia copilului" trebuie să fie susţinut foarte puternic.

"Paralel cu calitatea propriu-zisă a filmului şi cu toate atuurile lui, trebuie o susţinere financiară masivă, pentru ca lumea să ştie despre el, să se afle în America, să se facă o campanie, un lobby foarte serios. Altfel, nu funcţionează", a declarat aceasta.

Pe de altă parte, ea a amintit lobby-ul făcut pentru filmul regizat de Michael Haneke, "Amour", deşi acesta era deja foarte cunoscut şi avea în distribuţie actori legendari. Irina Margareta Nistor a precizat că în astfel de situaţii nu este suficient să fie implicate doar firmele particulare, ci şi instituţiile statului.

"Anul trecut a existat o încercare, dar a fost insuficientă suma respectivă. Întrebarea este dacă vor avea banii necesari cei de la Ministerul Culturii, dar şi Ministerul de Externe - zic eu că ar trebui să se implice -, (...) trebuie o susţinere clară pentru a funcţiona, să se scrie în ziare, să apară, să circule prin America", a declarat Irina Nistor.

Filmul "Poziţia copilului", în regia lui Călin Peter Netzer, premiat cu Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin, a fost desemnat să reprezinte România la premiile Oscar de anul viitor, la categoria cel mai bun film străin, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Filmul "Poziţia copilului" a fost ales să reprezinte România la premiile Academiei de film americane pe 2013, cu unanimitate de voturi, de către un juriu format din criticul şi realizatorul TV Eugenia Vodă, criticul de film Magda Mihăilescu, criticul şi istoricul de film Cristina Corciovescu, criticul de film Mihai Chirilov (director artistic al Festivalului Internaţional de Film Transilvania), criticul de film Dana Duma, criticul de film Irina Margareta Nistor şi directorul de imagine şi regizorul Dinu Tănase.

Oscarurile sunt cele mai celebre premii din cinematografie, iar o nominalizare la categoria "cel mai bun film străin" aduce producătorului şi regizorului prestigiu, fapt care contribuie la creşterea încasărilor.

Potrivit regulamentului Academiei de film americane, care acordă premiile Oscar, producţiile eligibile la categoria "cel mai bun film într-o limbă străină" trebuie să fie lungmetraje produse în afara Statelor Unite ale Americii, cu un dialog preponderent într-o altă limbă decât engleza, care să fi fost lansate în ţara de origine nu mai devreme de 1 octombrie 2012 şi nu mai târziu de 30 septembrie 2013. De asemenea, filmele eligibile trebuie să fi rulat cel puţin şapte zile consecutiv într-un cinematograf şi să aducă încasări producătorului şi distribuitorului.

Propunerile ţărilor trebuie să fie primite de Academia de film americană până la data de 1 octombrie a anului în curs. Fiecare ţară poate avea o singură propunere.

Fiecare ţară poate propune o producţie proprie pentru această distincţie, iar dintre zecile de propuneri, este alcătuită mai întâi o listă scurtă de nouă pelicule, dintre care sunt apoi desemnate cele cinci nominalizări.

"Poziţia copilului" este cel de-al treilea lungmetraj al lui Călin Peter Netzer după multi-premiatele "Maria" (2003) şi "Medalia de onoare" (2010). Filmul vorbeşte cu dramatism, cu emoţie, dar şi cu umor despre traumele sufocării copiilor prin dragoste şi despre amprentele pe care le lasă părinţii asupra personalităţii acestora. Pelicula este, totodată, o radiografie a high-class-ului românesc contemporan şi vorbeşte despre trafic de influenţă şi corupţie la nivel mic în instituţiile de bază ale societăţii şi extensiile acestora asupra întregului sistem socio-economic din România de azi.

Scenariul este semnat de Răzvan Rădulescu şi Călin Peter Netzer.

Luminiţa Gheorghiu şi Bogdan Dumitrache au rolurile principale, de mamă şi fiu. Li se alătură nume ca Nataşa Raab, Florin Zamfirescu, Ilinca Goia, Adrian Titieni, Cerasela Iosifescu, Mimi Brănescu, Vlad Ivanov şi Tania Popa.

"Poziţia copilului" este o producţie Parada Film, în coproducţie cu Hai Hui Entertainment, realizată cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, al Programului MEDIA al Uniunii Europene, Odyssey Communication, BV McCann Erikson, Real Top Media, Etno Media, Teleclub, BMW Motor AG, Soti Cable Neptun, ThomasVille, Roma 62, cu participarea HBO România. Campania de promovare a filmului în România a fost sprijinită de Uniunea Cineaştilor din România (UCIN) şi Institutul Cultural Român (ICR).

Anul trecut, propunerea României la Oscarul pentru cel mai bun film străin a fost pelicula "După dealuri" de Cristian Mungiu, dublu premiată la Festivalul de Film de la Cannes din 2012.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici