John Bayley, soţul regretatei scriitoare Iris Murdoch şi autorul unor cărţi despre aceasta, a murit

John Bayley, soţul scriitoarei Iris Murdoch şi autor al unei trilogii dedicate regretatei autoare britanice, a cărei viaţă a fost prezentată în filmul "Iris" din 2001, cu Kate Winslet şi Judi Dench, a murit la vârsta de 89 de ani.

987 afișări
Imaginea articolului John Bayley, soţul regretatei scriitoare Iris Murdoch şi autorul unor cărţi despre aceasta, a murit

John Bayley (Imagine: captură video)

John Bayley, profesor de limba şi literatura engleză la Universitatea Oxford, a scris biografia "Iris", în care a descris tragicul declin al sănătăţii fizice şi mentale al soţiei sale, din cauza maladiei Alzheimer. Profesorul a fost considerat de public ca fiind extrem de devotat soţiei sale şi a fost cel care a îngrijit-o pe perioada celor patru ani cât aceasta s-a luptat cu boala, potrivit dailymail.co.uk.

Cartea, care a fost adaptată petru cinema în filmul din 2001 "Iris", cu Judi Dench interpretând rolul scriitoarei Iris Murdoch şi Hugh Bonneville în rolul tânărului profesor Bayley, a adus-o pe scriitoarea britanică în atenţia unei noi generaţii de cititori.

Volumul prezintă în detaliu cum starea de sănătate a scriitoarei se deteriora şi modul în care soţul ei a îngrijit-o, incluzând detalii tragice, despre cum, în ultimele zile de viaţă, Iris Murdoch nu se mai putea spăla singură şi nici nu îşi mai putea controla corpul.

Deşi mulţi au considerat lucrarea drept pătrunzătoare, profesorul Bayley a fost criticat de unele voci pentru decizia de a publica volumul înainte de decesul soţiei sale, care a murit în 1999 la vârsta de 79 de ani. Astfel, scriitoarea Muriel Spark l-a acuzat pe Bayley că a căutat "scandalosul" şi a scris o lucrare "sordidă".

Volumul "Iris" conţine şi detalii despre cum profesorul britanic a curtat-o pe scriitoare în tinereţe şi cum s-a îndrăgostit de ea când a văzut-o mergând pe bicicletă prin Oxford, deşi nu vorbiseră niciodată.

Totodată, Bayley a recunoscut că soţia sa a avut mai multe aventuri amoroase în timpul celor 43 de ani de căsnicie.

Mai târziu, John Bayley a mai scris două cărţi, ca parte a unei trilogii dedicate soţiei sale. Ultima carte a seriei, "Widower’s House", publicată în 2011, prezenta viaţa sa după moartea soţiei.

Iris Murdoch, care a primit titlul onorific Dame, echivalentul feminin al celui de Cavaler, din partea casei regale britanice, este considerată una dintre cele mai importante scriitoare ale Marii Britanii. Iris Murdoch a scris 26 de cărţi de-a lungul carierei sale.

John Bayley a studiat la Colegiul Eton din Anglia şi a devenit profesor de limba şi literatura engleză la Universitatea Oxford. În 1999 a primit titlul de Comandor al Imperiul Britanic (Commander of the Most Excellent Order of the British Empire, CBE, n.r.) şi a devenit cunoscut publicului larg după ce a scris despre soţia sa. După moartea lui Iris Murdoch, John Bayley s-a căsătorit cu Audi Villers.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici