Jurnalistul moldovean Ernest Vardanean, condamnat la 15 ani de închisoare
Potrivit serviciului de presă al Ministerului Securităţii de la Tiraspol, jurnalistul a fost reţinut de autorităţile transnistrene la 7 aprilie 2010, fiind acuzat de înaltă trădare şi spionaj în favoarea Republicii Moldova. În cadrul procesului, Vardanean şi-a recunoscut integral vina.
La 11 mai, jurnalistul a făcut o declaraţie la un post de televiziune transnistrean, în care a mărturisit că agenţii SIS (serviciul de informaţii al R.Moldova) i-ar fi cerut să strângă informaţii despre poziţia Occidentului faţă de Republica Moldova, atât de la funcţionari din Tiraspol, cât şi de la reprezentanţi ai unor misiuni diplomatice la Chişinău.
Mama lui Vardanean şi avocatul familiei susţin că jurnalistul a fost torturat psihic ca să declare neadevăruri. Pentru eliberarea acestuia au pledat mai multe organizaţii neguvernamentale, care au invocat încălcarea drepturilor fundamentale ale omului de către autorităţile transnistrene.