Kokoro Umemoto debutează în "Giselle", iar Valentin Stoica, în "Baiadera", în martie, la ONB

Balerina de origine japoneză Kokoro Umemoto va interpreta pentru prima oară rolul titular din baletul "Giselle", pe 3 martie, iar Valentin Stoica va debuta în rolul principal masculin în "Baiadera", pe 10 martie, pe scena Operei Naţionale Bucureşti (ONB), informează un comunicat.

335 afișări
Imaginea articolului Kokoro Umemoto debutează în "Giselle", iar Valentin Stoica, în "Baiadera", în martie, la ONB

Kokoro Umemoto debutează în "Giselle", iar Valentin Stoica, în "Baiadera", în martie, la ONB (Imagine: Mediafax Foto)

Debutul lui Kokoro Umemoto, solistă a Companiei de Balet a ONB, în "Giselle", pe muzica lui Adolphe Adam, urmează succeselor repurtate pe scena operei la începutul acestui an, când balerina a debutat în rolul Clarei din "Spărgătorul de nuci" (în coregrafia Alexei Mezincescu) şi în cel al Îngerului Întunecat din "Serenada" (în coregrafia lui George Balanchine).

Partenerul lui Kokoro Umemoto va fi Valentin Stoica, prim-solist al Companiei de Balet a ONB.

Povestea fetei simple care se îndrăgosteşte de un prinţ fără a-i cunoaşte adevărata identitate va prinde viaţă graţie unei distribuţii din care vor face parte balerinii ONB Virgil Ciocoiu, Laura Blică-Toader, Andra Ionete, Bogdan Cănilă, Mihaela Soare, Gabriela Popovici, Cătălin Caracaş, Antonel Oprescu, Beatrice Şerbănescu, Rodica Fiastru. Spectacolul se va desfăşura sub bagheta dirijorului Ciprian Teodoraşcu.

Kokoro Umemoto se bucură deja de o carieră strălucită în străinătate, ea colaborând de-a lungul timpului cu Baletul Operei de Stat din Praga, Atlantic Ballet Theatre of Canada şi Baletul din Tokyo. Este absolventă a prestigioasei Şcoli Regale de Balet din Londra, urmând însă anterior o parte dintre studii la Academia Vaganova din Sankt Petersburg şi la Şcoala Naţională de Balet din Shanghai.

Kokoro Umemoto este laureată a mai multor premii internaţionale, precum AICD International Ballet Award (2003), medalia de argint la All Japan Ballet Competition Tokyo (2004) şi medalia de bronz la aceeaşi competiţie (2005), premiul I la Concursul de Balet de la Nara şi premiul I la All Japan Ballet Competition din Nagoya (2006).

La rândul său, Valentin Stoica va debuta în rolul principal masculin - Solor - din baletul "Baiadera", de Ludwig Minkus.

Povestea preotesei de la un templu indian care se îndrăgosteşte de războinicul Solor, dar moare otrăvită de rivala sa, va prinde din nou viaţă în interpretarea balerinilor ONB. Alături de Valentin Stoica vor dansa Bianca Fota, Liliana Nică, Tiberiu Almosnino, Takashi Okita, Mihai Mezei, Bianca Stoicheciu, Mihaela Soare, Kokoro Umemoto, Cristina Dijmaru, Virgil Ciocoiu, Raul Oprea, Gabriela Popovici, Cleopatra Andarache, Andra Ionete, Mădălina Stoica, Diana Tudor, Mădălina Slăteanu, Bogdan Cănilă, Antonel Oprescu, Cătălin Caracaş, Beatrice Şerbănescu. Conducerea muzicală îi va aparţine dirijorului Tiberiu Soare.

Deşi încă foarte tânăr, Valentin Stoica a acumulat un repertoriu vast, pornind de la rolurile principale ale unor titluri consacrate din repertoriul baletului clasic - Siegfried din "Lacul lebedelor" şi Spărgătorul de nuci din baletul omonim de Piotr Ilici Ceaikovski, Albert din "Giselle", Ali din "Corsarul" de L. Minkus, Prinţul din "Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici" de C. Trăilescu şi altele -, până la partituri coregrafice de dans modern din spectacole ca "Fuga. Marea Fugă" şi "Anna Karenina", în coregrafia lui Ioan Tugearu, "Tango. Radio and Juliet" (coregrafia: Edward Clug) şi creaţii aparţinând coregrafei Andreea Tănăsescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici