Kristen Stewart a făcut istorie la gala César 2015: a devenit prima actriţă americană recompensată cu un César pentru interpretare - VIDEO

Kristen Stewart a intrat în istorie, devenind prima actriţă americană recompensată cu un premiu César pentru interpretare, vineri seară, la Paris, la gala de decenare a celor mai prestigioase trofee din cinematografia franceză.

475 afișări
Imaginea articolului Kristen Stewart a făcut istorie la gala César 2015: a devenit prima actriţă americană recompensată cu un César pentru interpretare - VIDEO

Kristen Stewart a făcut istorie la gala César 2015: a devenit prima actriţă americană recompensată cu un César pentru interpretare

Ea a fost premiată la categoria "cea mai bună actriţă în rol secundar" graţie evoluţiei sale din filmul "Clouds of Sils Maria", regizat de Olivier Assayas, în care artista americană, care s-a remarcat în trecut în calitate de protagonistă a filmelor din franciza "Amurg", a jucat alături de Juliette Binoche şi Chole Grace Moretz, informează variety.com.

"Motivele pentru care oamenii fac filme aici, în Franţa, sunt foarte diferite de motivele pentru care oamenii fac filme la Hollywood, iar eu prefer situaţia de aici", a declarat Kristen Stewart la gala premiilor César 2015, unde a vorbit şi despre curajul pe care şi-l asumă cineaştii francezi. Ea a dezvăluit, de asemenea, faptul că va juca într-un nou film francez, însă a refuzat să ofere alte detalii despre acel proiect.

Filmul "Clouds of Sils Maria", în care Juliette Binoche interpretează o actriţă care acceptă să apară într-o nouă punere în scenă a spectacolului de teatru care i-a lansat cariera în urmă cu 20 de ani, a avut premiera la Cannes anul trecut şi a fost nominalizat la şase premii César, inclusiv la categoriile "cea mai bună actriţă în rol principal" (Juliette Binoche), "cel mai bun film" şi "cel mai bun regizor" (Olivier Assayas). În acest film, Kristen Stewart interpretează rolul asistentei personajului jucat de Juliette Binoche.

Lungmetrajul "Timbuktu", regizat de Abderrahmane Sissako, nominalizat la Oscarul pentru cel mai bun film străin din acest an, a fost marele învingător la cea de-a 40-a gală a premiilor César, unde a câştigat şapte premii, inclusiv la categoriile "cel mai bun film" şi "cel mai bun regizor". La gala de decernare a premiilor César de pe 20 februarie, actorul şi regizorul american Sean Penn a fost recompensat cu un trofeu onorific pentru întreaga carieră.

Kristen Stewart, în vârstă de 24 de ani, şi-a început cariera la vârsta de nouă ani, când un agent a văzut-o jucând într-o scenetă de Crăciun la colegiul unde învăţa.

Actriţa americană a devenit celebră pe plan internaţional datorită personajului Bella Swan, o adolescentă îndrăgostită de un vampir, pe care l-a interpretat în filmele francizei "Amurg/ Twilight", alături de Robert Pattinson. A mai jucat în "Panic Room/ Cameră de refugiu" (2002), împreună cu Jodie Foster, şi în filmul "Mesagerii/ The Messengers" (2007), cu Dylan McDermott şi Penelope Ann Miller.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici