Lucia Hossu Longin şi Stejărel Olaru, printre numele vehiculate pentru preluarea şefiei TVR

Lucia Hossu Longin şi Stejărel Olaru se numără printre numele vehiculate pentru preluarea şefiei SRTv, având în vedere iminenţa discutării raportului de activitate al TVR în Parlament şi posibila respingere a lui, fapt ce echivalează cu demiterea preşedintelui-director general, Alexandru Lăzescu.

489 afișări
Imaginea articolului Lucia Hossu Longin şi Stejărel Olaru, printre numele vehiculate pentru preluarea şefiei TVR

Lucia Hossu Longin şi Stejărel Olaru, printre numele vehiculate pentru preluarea şefiei TVR (Imagine: Alexandru Solomon/Mediafax Foto)

USL ar fi negociat deja preluarea conducerilor Societăţii Române de Televiziune (SRTv) şi a Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR), au declarat pentru MEDIAFAX surse. Astfel, Televiziunea Română ar urma să revină PNL, în timp ce Radioul Public ar reveni PSD.

În ceea ce priveşte TVR, după posibila respingere a raportului de activitate al instituţiei şi demiterea actualului preşedinte-director general, Alexandru Lăzescu, sunt avute în vedere două variante.

Astfel, dacă nu se va face o numire directă, conducerea interimară a TVR ar urma să fie preluată de Lucia Hossu Longin, membru în actualul Consiliu de Administraţie al Televiziunii Române, din partea PNL. Totodată, Lucia Hossu Longin este decanul de vârstă din CA al TVR.

O altă variantă ar fi aceea a numirii directe a unui nou şef al TVR în locul lui Alexandru Lăzescu. În acest caz, favoriţii din partea PNL pentru funcţia de preşedinte-director general al TVR ar fi Stejărel Olaru şi Dan Mihalache.

Un alt nume vehiculat pentru această funcţie este şi cel al lui Valentin Nicolau, care ar fi susţinut de PSD, însă care se pare că nu ar avea susţinerea PNL. În aceste condiţii, o soluţie "de compromis" ar fi aceea ca funcţia de preşedinte-director general al TVR să revină PNL, iar şefia Ştirilor Televiziunii Române să revină PSD.

Contactată miercuri de MEDIAFAX, Lucia Hossu Longin a declarat că nu i-a propus nimeni preluarea conducerii TVR. "Nu am auzit şi nu mi-a spus nimeni nimic, dar aş fi onorată şi fericită să fie aşa. Nu ştiu ce se va întâmpla, nu m-a încunoştinţat nimeni, nu îndrăznesc să mă gândesc la asta, pentru că de fiecare dată am fost decepţionată, dezamăgită. Sunt aruncate nume în faţă şi în spate se lucrează", a spus Lucia Hossu Longin.

Ea a precizat însă că are încredere că "USL va decide în mod înţelept". "Am încredere totală în Crin Antonescu şi în Victor Ponta că vor decide cel mai bine pentru interesul ţării, al Televiziunii Române şi al alegerilor din noiembrie, pentru că acum Televiziunea Română este ostilă oricărei persoane din actualul Guvern şi nu face decât să se aşeze alături de PDL în campania de denigrare a USL. Sper să se pună punct acestei campanii", a mai spus Lucia Hossu Longin.

Şi Stejărel Olaru a declarat că nu a fost contactat de nimeni şi nu a avut discuţii despre preluarea conducerii TVR. "În acest moment nu am ce să comentez, pentru că nu am discutat cu nimeni despre acest subiect", a spus Stejărel Olaru, contactat miercuri de MEDIAFAX.

În perioada 2006 - 2010, Stejărel Olaru a fost director general al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România, iar între 2005 şi 2008 - consilier de stat al primului-ministru pe probleme de securitate naţională şi reprezentant al Guvernului în Comunitatea Naţională de Informaţii.

Dan Mihalache este consilier al preşedintelui PNL Crin Antonescu şi secretar general adjunct al PNL. Până la momentul difuzării acestei ştiri, Dan Mihalache nu a putut fi contactat.

Pe de altă parte, şi Valentin Nicolau a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, că nu a discutat cu nimeni despre preluarea conducerii Televiziunii Române şi nu au ajuns la el informaţii despre acest subiect.

Nicolau a mai condus TVR, în perioada 2002 - 2005, iar la finalul mandatului său instituţia înregistra profit. El a demisionat de la conducerea Televiziunii Române în 2005, acuzând presiuni politice din partea preşedintelui Traian Băsescu, pe care le-a reiterat recent într-o scrisoare deschisă.

Întrebat de MEDIAFAX dacă ar fi interesat să preia din nou conducerea TVR, Valentin Nicolau a spus: "Este dificil de luat o asemenea hotărâre, pentru că nu cunosc situaţia decât din surse la mâna a doua, din ce s-a mai scris în presă. Am trăit toată experienţa şi am muncit pe brânci acolo şi apoi au venit nişte bandiţi şi au jefuit totul. Nu aş mai vrea să trăiesc asta. Cred că trebuie schimbată atitudinea faţă de televiziunea publică a clasei politice, care să garanteze că aceste catastrofe care s-au petrecut după plecarea mea să nu se mai poată repeta".

Rapoartele de activitate ale SRTV şi SRR vor fi discutate în şedinţa plenului comun al Camerelor din 12 iunie. Dacă este de aşteptat ca raportul de activitate ale Televiziunii Române să fie respins, fapt care implică şi demiterea actualei conduceri a televiziunii publice, situaţia ar putea sta diferit la Radioul Public, al cărui raport de activitate ar putea să fie aprobat de plenul Parlamentului, fapt echivalent cu menţinerea actualei conduceri a instituţiei, în frunte cu Demeter Andras (UDMR).

Motivul menţinerii actualei conduceri a SRR ar fi acela că, spre deosebire de TVR - care anul trecut a înregistrat un deficit brut de 160.807.909 lei, instituţia având în prezent conturile operaţionale blocate de ANAF -, Radioul Public a avut în 2011 un profit brut de 4.837.572 de lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici