Lucian Boia, despre volumul "Balcic. Micul paradis al României Mari": Am încercat să scriu o carte care să placă, folosind date reale

Istoricul Lucian Boia a declarat, joi seară, la evenimentul de lansare a volumului "Balcic. Micul paradis al României Mari", că a încercat să scrie "o carte care să placă", fără să facă concesii, folosind doar date reale.

730 afișări
Imaginea articolului Lucian Boia, despre volumul "Balcic. Micul paradis al României Mari": Am încercat să scriu o carte care să placă, folosind date reale

Lucian Boia (Imagine: Octav Ganea / Mediafax Foto)

Evenimentul de lansare a volumul "Balcic. Micul paradis al României Mari", scris de Lucian Boia, a avut loc joi, de la ora 19.00, la librăria Humanitas de la Cişmigiu din Capitală, în prezenţa autorului şi a invitatului Gabriel Liiceanu. Spaţiul librăriei a fost neîncăpător pentru numărul mare de oameni care au participat la lansarea cărţii istoricului Lucian Boia.

Prezent la evenimentul de lansare, Gabriel Liiceanu a declarat că "Volumul "Balcic. Micul paradis al României Mari" este cea de-a 23-a carte scrisă de Lucian Boia, precizând că este "complexant să fii intelectual umanist contemporan cu Lucian Boia, dar, în acelaşi timp, o mare bucurie".

"Viziunea domnului Boia simplificată este că există două feluri de istorii: o istorie obiectivă a evenimentelor, aşa cum s-au petrecut, pe care istoricul, cu chin, încearcă să le recupereze şi să facă o reconstrucţie a istoriei reale. (...) Al doilea fel de istorie, al doilea fel de reconstrucţie este reconstrucţia făcută prin proiecţii mitice de către un popor care îşi trăieşte evenimentele istoriei proiectându-le într-un spaţiu imaginar. (...) Istoricul vine şi pune în evidenţă, atunci când lucrează ca istoric, falsul pe care, din nevoia de mit, din proiecţiile imaginarului, noi le scoatem, şi readuce în prim-plan realitatea istorică, în acelaşi timp, recunoscând forţa formidabilă a mitului", a spus Gabriel Liiceanu, precizând că istoricul departajează partea reală a istoriei de partea ei deformată mitic.

Gabriel Liiceanu a menţionat, totodată, că în cartea lui Lucian Boia despre Balcic lucrurile se petrec invers. "În «Balcic» mişcarea este inversă. Cum apare construcţia unui mit, nu cum deconstruim un mit existent", a spus Liiceanu.

De asemenea, Gabriel Liiceanu a citit fragmentele care i-au plăcut cel mai mult din volumul "Balcic. Micul paradis al României Mari", precizând că la, "capătul lecturii cărţii, obţii şi adevărul, şi povestea".

Istoricul Lucian Boia a declarat că apariţia acestei cărţi este o surpriză pentru el. "Nu mă aşteptam să scriu o asemenea carte. Am tratat subiecte foarte diferite, dar până acum n-am abordat ceva în genul cărţii despre Balcic. Despre Balcic ştiam câteva lucruri din cultura mea generală, dar nu prea multe. Am ajuns la Balcic, oarecum întâmplător, în septembrie 2012, şi mi s-a întâmplat şi mie ce li s-a întâmplat atâtora în perioada interbelică sau imediat după 1913. Pur şi simplu m-a impresionat locul. (...) M-am îndrăgostit ca istoric, adică mi-a plăcut subiectul, am vrut să citesc mai mult şi sigur am citit câte ceva, dar nu erau prea multe de citit, nu exista o carte de ansamblu despre Balcic şi atunci, ceea ce am făcut şi în alte ocazii, dacă alţii n-au scris cartea pe care vreau s-o citesc, am decis s-o scriu eu", a spus Lucian Boia.

Totodată, Lucian Boia a declarat că a lucrat intens un an, documentându-se foarte mult, precizând că a avut şansa să găsească registrul cu procesele verbale din 1931-1939, când a fost primar Octavian Moşescu, menţionând, totodată, că, fără jurnalul reginei Maria, "cartea ar fi fost mult mai săracă". "Regina a început să îşi ţină jurnalul chiar în ziua când a intrat România în război, în august 1916 (Primul Război Mondial, n.r.), şi şi l-a ţinut până cu câteva zile sau săptămâni înainte de moartea sa, în vara anului 1938", a spus istoricul.

Lucian Boia a precizat, totuşi, că volumul "Balcic. Micul paradis al României Mari" nu este o carte despre regina Maria, aşa cum s-a spus, ci subiectul cărţii este Balcicul.

"Am încercat să fac o istorie completă (...) Să ating toate subiectele legate de Balcic, deci vorbesc şi despre populaţie, despre români şi ceilalţi, vorbesc despre economia, despre societatea Balcicului, despre pictori. Deci, nu regina a dat tonul, pictorii au dat tonul la Balcic", a spus Lucian Boia.

"Am încercat să scriu o carte care să placă, n-am făcut concesii de niciun fel. Datele sunt cât mai precise cu putinţă, extrase din izvoare. (...) Sper să fie o carte care să trezească un anumit interes", a completat Lucian Boia.

Istoricul a spus că este o carte diferită faţă de ce a scris până în prezent. "Cine ştie, am scris «De ce este România altfel» şi poate, pornind de aici, încep să scriu şi eu altfel", a spus Lucian Boia.

Lucian Boia a precizat că în volumul "Balcic. Micul paradis al României Mari" există fotografii din Cabinetul de stampe al Bibliotecii Academiei Române, din Arhivele Naţionale ale României, dar şi din arhiva Balcica şi Constantin Măciucă şi Stanca Fotiono Ciobanu.

La evenimentul de lansare a volumului "Balcic. Micul paradis al României Mari", Gabriel Liiceanu a spus că urmează să apară cea de-a 24-a carte a lui Lucian Boia, despre Primul Război Mondial.

Lucian Boia, născut în Bucureşti, pe 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi străine. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie ("Jocul cu trecutul. Istoria între adevăr şi ficţiune") şi la imaginar ("Pentru o istorie a imaginarului"), cât şi prin investigarea consecventă a unei largi game de mitologii (de la viaţa extraterestră şi sfârşitul lumii până la comunism, naţionalism şi democraţie). A adus, de asemenea, noi interpretări privitoare la istoria Occidentului şi la istoria Franţei. În 1997, lucrarea sa "Istorie şi mit în conştiinţa românească" a stârnit senzaţie şi a rămas de atunci un punct de reper în redefinirea istoriei naţionale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici