Ministerul Culturii a cerut un buget de aproape 690 de milioane de lei pentru 2010

Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN) solicită Guvernului o sumă de aproape 690 de milioane de lei de la bugetul de stat pentru a-şi desfăşura activitatea în anul 2010, conform proiectului de buget prezentat pe site-ul Ministerului de Finanţe.

24 afișări
Imaginea articolului Ministerul Culturii a cerut un buget de aproape 690 de milioane de lei pentru 2010

Ministrul Culturii, Kelemen Hunor (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Potrivit proiectului de buget, suma solicitată de MCPN pentru 2010 este de 689.264.000 de lei.

Această sumă este cu 23,255 milioane de lei mai mică decât în anul 2009, când instituţia a beneficiat de la bugetul de stat de o sumă de 712,519 milioane de lei.

Suma pe care MCPN o solicită de la bugetul de stat pentru 2010 reprezintă 98,80% din sursele de finanţare ale ministerului, restul de 1,2% reprezentând venituri din resurse proprii.

Numărul maxim de posturi finanţate de minister în 2010 este de 861, iar fondul aferent salariilor de baza pentru anul viitor se ridică la 14,040 milioane de lei.

În cursul anului 2010 se va continua elaborarea şi decontarea proiectului tehnic pentru obiectivul Sala Palatului din Capitală, care presupune transformarea acesteia într-un "mall cultural", pe baza căruia se va demara procedura de achiziţii publice a lucrărilor de construcţii-montaj la acest obiectiv. Execuţia lucrărilor este estimată a se derula conform HG 879/20.08.2008, pe o perioadă de 24 de luni de la începerea lucrărilor. De asemenea, pentru anul 2010 şi anii următori se vor elabora valori pentru consultanţa tehnică şi dirigenţie de şantier la obiectivul Centrul Cultural Sala Palatului.

În ceea ce priveşte programul "Reabilitarea monumentelor istorice şi modernizarea instituţiilor publice de cultură din România", până în prezent au fost finalizate trei obiective (Teatrul Maghiar de Stat, Muzeul Brukenthal - Casa Albastră, Direcţia de Cultură Botoşani). Pentru alte opt obiective au fost finalizate licitaţiile pentru proiectele tehnice.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici