Ministrul Culturii a avut, în 2008, venituri de circa 175.000 de lei

Theodor Paleologu a câştigat, în 2008, 115.313 lei din activitatea sa de ambasador al României la Copenhaga şi ca angajat al Ministerului Afacerilor Externe, noul ministru al Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional obţinând, anul trecut, şi aproape 60.220 de lei din activităţi independente.

542 afișări
Imaginea articolului Ministrul Culturii a avut, în 2008, venituri de circa 175.000 de lei

Ministrul Culturii a avut, în 2008, venituri de circa 175.000 de lei (Imagine: Mediafax Foto)

Noul ministru al Culturii, Theodor Paleologu, a avut, în 2008, un salariu de 28.652 de euro (114.184 lei, la cursul BNR din 5 ianuarie 2009, n.r.), ca ambasador al României la Copenhaga, şi unul de 1.129 de lei, de la Ministerul Afacerilor Externe, potrivit declaraţiei de avere a acestuia.

Veniturile lui Paleologu au fost completate cu 7.000 de euro (circa 27.896 lei), salariul anual primit de acesta de la Universitatea ECLA Berlin, şi cu 21.691 coroane daneze-DKK (circa 11.600 de lei), salariul de la Universitatea din Copenhaga.

Theodor Paleologu deţine şi o casă de locuit, de 400 mp, în Bucureşti, obţinută prin moştenire, şi 50% dintr-un apartament cu o suprafaţă de 130 mp, cumpărat în Capitală, în anul 2000, împreună cu mezzo-soprana Sarah Nassif.

Noul ministru al Culturii deţine şi două terenuri agricole, obţinute prin moştenire, în comunele Matca (35 de hectare) şi, respectiv, Corod (10 hectare), din judeţul Galaţi.

Declaraţia de avere a lui Paleologu este completată de un cont curent de 40.000 de euro, deschis la societatea bancară franceză Credit Lyonnais.

Pe de altă parte, Theodor Paleologu are şi un credit de 10.000 de euro, contractat la BRD în 2006 şi scadent în 2009.

Totodată, noul ministru al Culturii a obţinut, anul trecut, 1.250 de euro (4.982 de lei) din închirierea apartamentului pe care îl deţine împreună cu Sarah Nassif şi circa 5.363 de lei din arenda terenului agricol din comuna Matca.

De asemenea, Theodor Paleologu a obţinut 9.070 de lei, ca drepturi de autor de la editura Polirom, şi 1.310 lei, ca drepturi de autor de la editura Humanitas.

Declaraţia de avere a ministrului Culturii, Theodor Paleologu, completată pe 15 decembrie 2008, a fost postată pe site-urile Ministerului Culturii şi al Camerei Deputaţilor.

Theodor Paleologu, în vârstă de 35 de ani, fiul lui Alexandru Paleologu şi diplomat de la vârsta de 32 de ani, a fost propus de Biroul Permanent Naţional al PDL pentru funcţia de ministru al Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional.

Paleologu şi-a preluat, în 23 decembrie, mandatul de ministru al Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional de la fostul ministru, Adrian Iorgulescu, declarând că prioritatea mandatului său va fi patrimoniul.

Citeşte şi:

Paleologu: Îmi doresc bani pentru cultură, dar şi cultură generatoare de bani

Paleologu, avizat ca ministru al Culturii de Comisiile de specialitate din Parlament

BIO: Theodor Paleologu, fiul lui Alexandru Paleologu, preia Ministerul Culturii

Declaraţia de avere a premierului Emil Boc

Decralaţia de avere a ministrului Cristian Diaconescu

Declaraţia de avere a ministrului Mihai Stănişoară

Declaraţia de avere a vicepremierului Dan Nica

Declaraţia de avere a ministrului Radu Berceanu

Declaraţia de avere a ministrului Vasile Blaga

Declaraţia de avere a ministrului Marian Sârbu

Declaraţia de avere a ministrului Victor Ponta

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici