Narcisa Iorga, despre decizia DNA în dosarul Giga TV: Intenţia mea permanentă a fost respectarea legii

Fostul membru al CNA Narcisa Iorga, care a fost trimisă în judecată în dosarul privind retragerea licenţei televiziunii Giga TV, spune că nicio clipă nu a avut intenţia să instige la "schimbarea unei decizii legale într-una ilegală", precizând că judecătorii vor stabili cine a avut dreptate.

272 afișări
Imaginea articolului Narcisa Iorga, despre decizia DNA în dosarul Giga TV: Intenţia mea permanentă a fost respectarea legii

Narcisa Iorga,despre decizia DNA în dosarul Giga TV:Intenţia mea permanentă a fost respectarea legii (Imagine: Razvan Lupica/Mediafax Foto)

Laura Georgescu, preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), Narcisa Iorga, fost membru al CNA, fostul primar al municipiului Piatra-Neamţ Gheorghe Ştefan şi fostul deputat Viorel Hrebenciuc au fost trimişi în judecată în dosarul privind retragerea licenţei Giga TV, potrivit unui comunicat remis vineri de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Într-un punct de vedere publicat vineri pe contul său de Facebook, Narcisa Iorga spune că DNA a finalizat cercetarea în dosarul CNA şi l-a trimis la Tribunalul Bucureşti.

"Acuzaţia care mi se aduce este instigarea la folosirea influenţei politice şi nu la trafic de influenţă, cum se face confuzia neintenţionată. Traficul de influenţă presupune pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase. Folosirea influenţei este o faptă prevăzută de legea nr 78/2000", spune Narcisa Iorga.

Ea precizează că, în acest caz, intenţia sa permanentă a fost respectarea legii.

"Nicio clipă nu am avut intenţia să instig la schimbarea unei decizii legale într-una ilegală. Am convingerea şi astăzi că ridicarea licenţei postului Giga TV s-a făcut forţând prevederile legii audiovizualului, invocându-se că postul şi-a întrerupt emisia timp de 96 de ore. Or, postul a emis continuu, dar fără să respecte grila de programe, ceea ce nu putea duce la retragerea licenţei, ci la aplicarea altor sancţiuni prevăzute de lege. Am spus de atâtea ori în mod public că CNA ia decizii motivate pe alte considerente decât cele ale aplicării legii în mod nediscriminatoriu. Aşa cred că s-a întâmplat şi în acest caz. Revenirea asupra respectării legii a fost intenţia mea permanentă, dar, evident, judecătorii vor stabili cine a avut dreptate", precizează Narcisa Iorga.

Potrivit unui comunicat remis vineri de către DNA, Narcisa Iorga, membru al CNA la data faptei, a fost trimisă în judecată pentru "instigare la infracţiunea de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, de către o persoană ce deţine o funcţie de conducere într-un partid".

Laura Georgescu, preşedintele CNA, a fost trimisă în judecată pentru "abuz în serviciu (2 infracţiuni, din care una în formă continuată - 25 acte materiale)" şi "instigarea la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (25 acte materiale)".

Pe de altă parte, Viorel Hrebenciuc, la data faptei deputat, membru în Comitetul Executiv Naţional al PSD, a fost trimis în judecată pentru folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, de către o persoană ce deţine o funcţie de conducere într-un partid.

În acelaşi dosar a fost trimis în judecată şi Gheorghe Ştefan, la data faptei primar al municipiului Piatra-Neamţ, persoană ce controlează televiziunea Giga TV, pentru instigare la infracţiunea de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, de către o persoană ce deţine o funcţie de conducere într-un partid.

Procurorii spun că, pe 17 septembrie 2013, la propunerea Laurei Georgescu, CNA a decis, cu o majoritate de 7 la 4 (11 membri CNA prezenţi), retragerea licenţei audiovizuale pentru Giga TV, controlat de Gheorghe Ştefan.

În consecinţă, a fost emisă decizia numărul 483 din 2013, în care, după o elaborată expunere de motive şi consideraţii de natură tehnică, s-a hotărât că respectiva televiziune a încălcat dispoziţiile articolului 57, alineatul 1, litera b, teza 2 din Legea audiovizualului, în sensul că a încetat să difuzeze serviciul de programe pentru care i s-a acordat licenţa audiovizuală, mai mult de 96 de ore, pentru orice motive imputabile titularului, singura sancţiune prevăzută de lege într-o asemenea situaţie fiind retragerea licenţei, potrivit comunicatului DNA.

Conform sursei citate, ulterior datei de 17 septembrie 2013, Narcisa Iorga, membru al CNA, l-a îndrumat pe Gheorghe Ştefan să apeleze la cunoştinţele sale din mediul politic, pentru a influenţa votul pe care ceilalţi membri ai CNA urmau să îl dea cu privire la contestaţia pe care televiziunea Giga TV intenţiona să o formuleze.

În acest context, Narcisa Iorga a precizat pe cine anume dintre oamenii politici trebuie să îi acceseze şi capaciteze, pentru ca aceştia, la rândul lor, să îi influenţeze pe membrii CNA asupra cărora puteau să îşi exercite influenţa şi autoritatea. În acest context, printre oamenii politici nominalizaţi de Narcisa Iorga s-a numărat şi fostul parlamentar Viorel Hrebenciuc, se mai spune în comunicatul DNA.

Potrivit DNA, ca urmare a indicaţiilor primite, Gheorghe Ştefan i-a solicitat sprijin lui Viorel Hrebenciuc, astfel încât acesta să se implice nemijlocit în realizarea de demersuri pentru a determina funcţionari din cadrul CNA ca instituţia să revină asupra deciziei prin care a fost retrasă licenţa pentru Giga TV.

În urma solicitării făcute de reprezentantul televiziunii, Viorel Hrebenciuc s-a implicat nemijlocit în realizarea de demersuri pentru a o determina pe Laura Georgescu ca instituţia pe care o conduce să revină asupra deciziei, folosindu-se de influenţa şi autoritatea pe care le deţinea, în calitatea sa de membru al structurilor de conducere din partidul din care face parte, respectiv membru al Comitetului Executiv Naţional, organul de conducere şi de decizie al partidului.

Ca urmare a acestor acţiuni, după numai două săptămâni, pe 1 octombrie 2013, s-a emis o altă decizie, numărul 514/2013, prin care s-a revocat decizia anterioară (6 voturi "pentru" şi 4 voturi "împotrivă", din 10 membri prezenţi), precizându-se doar că argumentele conţinute în contestaţia care a fost depusă de Giga TV au fost admise, fără a se mai realiza o analiză tehnică sau să se ţină cont dacă există un punct de vedere al specialiştilor din cadrul CNA, care să constate dacă susţinerile din contestaţie sunt temeinice şi legale, potrivit DNA.

Procurorii precizează că prin acţiunea sa, Laura Georgescu a contribuit la cauzarea unei tulburări însemnate a activităţii CNA, prin exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu şi încălcarea dispoziţiilor legale din domeniul audiovizual, ceea ce a permis funcţionarea, în continuare, a unei televiziuni căreia îi fusese retrasă în mod corect licenţa.

Pe de altă parte, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul CNA, în şedinţa Consiliului din 17 septembrie 2013, în care a fost retrasă licenţa Giga TV, decizia a fost luată cu şapte voturi "pentru" (Laura Georgescu, Lorand Turos, Monica Gubernat, Viorel-Vasile Buda, Christian Mititelu, Cristina Trepcea şi Răsvan Popescu) şi patru "împotrivă" (Valentin Jucan, Narcisa Iorga, Florin Gabrea şi Radu Călin Cristea) din 11 membri prezenţi.

Ulterior, pe 1 octombrie 2013, CNA a revenit asupra deciziei, cu şase voturi în favoarea Giga TV (Florin Gabrea, Valentin Jucan, Narcisa Iorga, Cristina Trepcea, Viorel Vasile Buda şi Răsvan Popescu) şi patru împotriva acestuia (Laura Georgescu, Lorand Turos, Monica Gubernat şi Radu Călin Cristea) din 10 membri prezenţi.

Pe de altă parte, în acelaşi dosar, Laura Georgescu este acuzată de procurori că, în perioada 2013 - 2014, a instigat la întocmirea a 25 de sesizări cu date nereale, în vederea înregistrării unor lucrări ce au intrat în analiza plenului CNA şi care au fost soluţionate prin sancţionarea a 11 televiziuni. În acest sens, în perioada respectivă, Georgescu a impus mai multor funcţionari, din cadrul instituţiei pe care o conduce, să întocmească sesizări ce conţin date nereale, iar, ulterior, a susţinut respectivele sesizări false, prin demararea unor proceduri administrative care au avut ca finalitate sancţionarea celor 11 televiziuni, unele dintre acestea fiind sancţionate de mai multe ori. În unele cazuri, sesizarea a fost redactată şi înregistrată înainte ca emisiunea reclamată să fi avut loc, precizează DNA.

Potrivit procurorilor, până în prezent, televiziunile afectate de deciziile Laurei Georgescu s-au constituit parte civilă în cauză cu suma totală de 2.296.200 de lei.

În cauză, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ce aparţin Laurei Georgescu.

În privinţa acestor acuzaţii, Laura Georgescu a declarat, pe 13 mai, la intrarea în sediul DNA, că orice sancţiune poate fi aplicată de Consiliul Naţional al Audiovizualului doar cu votul a minimum şase membri ai Consiliului din opt membri prezenţi la o şedinţă. Laura Georgescu a adăugat că fără votul a cel puţin şase membri ai CNA nu se poate da nicio sancţiune, chiar dacă o televiziune sau un post de radio încalcă legislaţia audiovizualului.

Laura Georgescu a mai spus că nu avea de ce să întocmească sesizări false, întrucât Legea audiovizualului îi permite să se autosesizeze atunci când consideră că o televiziune sau un radio au încălcat legislaţia audiovizualui. "Nu aveam de ce să pun pe cineva să facă sesizări cu date de identificare false, atât timp cât legea îmi oferea posibilitatea să mă autosesiz. În procesul de sancţionare, presa este parte integrantă din şedinţa în care se verifică sesizările", a mai spus atunci Laura Georgescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici