Neues Museum din Berlin, unde se află un bust al reginei Nefertiti, redeschis - GALERIE FOTO

Neues Museum din Berlin, distrus de bombardamentele aliaţilor, s-a redeschis, vineri, după 70 de ani, renovat în întregime şi având printre capodoperele sale un bust al reginei Nefertiti.

1109 afișări
Imaginea articolului Neues Museum din Berlin, unde se află un bust al reginei Nefertiti, redeschis - GALERIE FOTO

Neues Museum din Berlin, unde se află un bust al reginei Nefertiti, redeschis (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Situat în partea veche a Berlinului de est, pe Berliner Museumsinsel (Insula muzeului), inclusă în patrimoniul umanităţii, Neues Museum (Noul Muzeu) expune aproape 9.000 de piese de colecţie, majoritatea preistorice şi din antichitate.

Inaugurat în 1859, bombardat şi părăsit sub regimul comunist al Republicii Democrate Germane, Neues Museum a fost renovat de arhitectul britanic David Chipperfield.

Şase ani de muncă şi un buget de 212 milioane de euro au avut ca rezultat o construcţie neoclasică cu un interior luminos, unde formele moderne arată urme ale istoriei, precum şi urme de gloanţe şi obuze, într-un decor de marmură şi beton.

GALERIE FOTO

Berlinezii vor putea vizita muzeul gratuit în acest weekend, putând admira mai ales bustul reginei Nefertiti, o atracţie turistică majoră. O sală cu cupolă este rezervată acestei bijuterii vechi de 34 de secole, descoperită de arheologul Ludwig Borchardt pe malurile Nilului, în 1912.

De o frumuseţe legendară, bustul, adesea supranumit "Mona Lisa egipteană", o reprezintă pe soţia regală a faraonului Akhenaton, având un gât graţios, capul acoperit cu o tiară şi ochiul stâng lipsă - un mister rămas neelucidat. Bustul este plasat într-o vitrină de sticlă cu o înălţime de patru metri.

Colecţia egipteană, una dintre cele mai importante cinci din lume, ocupă o bună parte din expoziţie, care se întinde pe 8.000 de metri pătraţi.

Însă "muzeul nu este construit doar pentru Nefertiti, este un palat al arheologiei", a subliniat directorul colecţiei de obiecte preistorice, Andreas Wemhoff.

Neues Museum (http://www.neues-museum.de) deţine foarte multe piese rare, printre care şi craniul unui copil din epoca Neanderthal. Cel mai vechi obiect din muzeu este o bucată de silex veche de 700.000 de ani.

Aici se află şi o parte din colecţia germanului Heinrich Schliemann, arheolog din secolul al XIX-lea, care şi-a consacrat viaţa cercetării siturilor descrise în "Iliada" lui Homer.

Colecţia cuprinde şi "Comoara lui Priam", descoperită în apropiere de Troia, care include circa o sută de obiecte din aur şi argint, printre care două somptuoase diademe şi brăţări.

Muzeul prezintă doar reproduceri ale acestora pentru că piesele originale se află în acest moment la Muzeul Puşkin din Moscova.

Restituirea pradei de război - circa 1.500 de obiecte - confiscată în 1945 de sovietici rămâne un subiect sensibil.

În acelaşi timp, Egiptul a cerut de mai multe ori guvernului german să restituie bustul lui Nefertiti, afirmând că acesta ar fi fost scos ilegal din ţară. Oficialităţile egiptene spun că vor face o nouă plângere în curând. "Suntem gata să prezentăm toate documentele pe care le deţinem", a replicat Hermann Parzinger, preşedinte al Fundaţiei bunurilor culturale prusace.

O altă polemică recentă legată de bustul lui Nefertiti: reputatul istoric de artă Henri Stierlin spune despre acesta că este un fals fabricat în 1912, după efectuarea unor teste de policromie.

Potrivit lui Stierlin, autor a zeci de lucrări despre Egipt, Orient şi lumea islamică veche, bustul a fost fabricat pe şantierul aflat chiar pe situl arheologic Tell el-Amarna - unde s-a făcut descoperirea, în 1912 - de artistul Gerardt Marks, la iniţiativa arheologului german responsabil cu săpăturile, Ludwig Borchardt.

Arheologul dorea să facă un portret al reginei purtând celebra sa tiară, pe baza numeroaselor reprezentări ale acesteia, care fuseseră deja descoperite. Borchardt dorea, de altfel, să facă teste de policromie cu pigmenţii vechi descoperiţi în timpul săpăturilor, spune Stierlin.

Descoperit în timpul unei vizite a unui prinţ german, pe 6 decembrie 1912, bustul a fost luat drept autentic şi foarte admirat. Arheologul nu a avut "curajul să-şi ridiculizeze oaspeţii", potrivit specialistului elveţian.

"Nu expunem în vitrinele noastre opere de o autenticitate îndoielnică pentru cei aproximativ 700.000 de vizitatori pe care îi primim anual", a reacţionat Dietrich Wildung, director al Muzeului Egiptean din Berlin, care a găzduit bustul până la deschiderea Neues Museum.

"O tomografie, analize materiale şi o documentaţie completă a istoriei sale (a bustului, n.r.) îi dovedesc autenticitatea", a mai spus el.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici