Nicuşor Dan a anunţat cine este noul manager al Teatrului Nottara. La doar 35 de ani a regizat peste 30 de piese

Teatrul Nottara are un nou manager, pe Alexandru Dumitru Mâzgăreanu, un tânăr regizor din cadrul teatrului, care la doar 35 de ani a regizat peste 30 de piese de teatru şi a câştigat mai multe distincţii interne şi internaţionale, anunţă Nicuşor Dan.

16938 afișări
Imaginea articolului Nicuşor Dan a anunţat cine este noul manager al Teatrului Nottara. La doar 35 de ani a regizat peste 30 de piese

Sursa foto: Teatrul Nottara

„De azi (luni - n.r.), Teatrul Nottara are un nou manager. E vorba despre Alexandru Dumitru Mâzgăreanu, un tânăr regizor din cadrul teatrului, care la doar 35 de ani a regizat peste 30 de piese de teatru şi a câştigat mai multe distincţii interne şi internaţionale”, transmite Nicuşor Dan.

Primarul general al Capitalei precizează că Alexandru Dumitru Mâzgăreanu a luat premiul pentru cel mai bun regizor la Festivalul Internaţional de Teatru Fest(IN) pe Bulevard 2018 şi a fost nominalizat de două ori la premiile UNITER.

„A regizat piese de teatru aparţinând lui Shakespeare, Molière, Gogol, Caragiale, Mihail Sebastian. Am semnat dispoziţia de numire temporară având convingerea că tinerii de valoare trebuie susţinuţi şi în speranţa animării cu un suflu nou a unuia dintre cele mai prestigioase teatre bucureştene şi naţionale. Îi doresc succes noului director, iar bucureştenilor le adresez invitaţia de a merge în continuare la teatru”, conchide edilul.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici