Nina Cassian: Am senzaţia unei întâlniri de adio

Scriitoarea Nina Cassian a declarat luni, în cadrul lansării celor două volume semnate de ea, "Confidenţe fictive" - proză şi "Spectacol în aer liber" - o antologie de poezie, că evenimentul care a adus-o în România are aerul "unei întâlniri de adio".

542 afișări
Imaginea articolului Nina Cassian: Am senzaţia unei întâlniri de adio

Nina Cassian: Am senzaţia unei întâlniri de adio (Imagine: Mediafax Foto)

"Această întâlnire este, cumva, premonitorie. Am senzaţia unei întâlniri de adio", a declarat scriitoarea. "Mansarda mai funcţionează, dar restul... o ruină. Am un sentiment de rămas-bun... cum a spus Vraca... rămas bun... am o senzaţie de rămas bun", a adăugat Nina Cassian.

Scriitoarea a intrat în Sala Rondă a Hotelului Intercontinental şi a înaintat încet către fotoliul unde urma să se aşeze. "Vizita bătrânei doamne", a glumit aceasta.

"Am avut impresia că România nu a avut nevoie de mine, am impresia că ţara m-a uitat", a spus scriitoarea, mulţumindu-le celor veniţi la întâlnirea cu ea. "Nu mă interesează celebritatea, nu mă interesează succesul. Ce mă interesează este să las o urmă în sufletul oamenilor (...) să nu fi trăit degeaba'", a adăugat Nina Cassian, care a mărturisit că unul dintre cele mai mari regrete ale sale este faptul că a părăsit-o muzica.

"Îmi pare rău că n-am schimbat lumea. Credeam că, dacă mă aflu în treabă, pot schimba ceva", s-a confesat Nina Cassian. "Nu ştiu să fiu ipocrită sau să îmi ţin gura. Fac gafe peste gafe, pierd prieteni (...) Am fost rănită, am fost jignită... am un palmares foarte bogat în acest sens... şi cred că şi merit", şi-a descris Nina Cassian viaţa.

Aceasta a spus că lucrul pe care îl iubeşte cel mai mult este iubirea însăşi: "Am iubit iubirea însăşi de la 5 ani, când eram îndrăgostită de băiatul din vecini, care avea o bicicletă cu roţi tricolor. Iubirea... uneori mi-a reuşit, alteori nu. Am iubit şi creaţia artistică, am avut o lăcomie de arte".

"Dragostea este nu un concept, ci este o trăire, o dominantă a vieţii", a mărturisit scriitoarea. "Îmbrăţişarea a fost una dintre dorinţele mele esenţiale, care m-a făcut să cad în capcana utopiei comuniste (...) comunismul era o mare îmbrăţişare (...) un fel de vals", a mai spus aceasta.

Soţul scriitoarei, Maurice Edwards, a spus că, pe lângă faptul că este o scriitoare minunată, Nina Cassian este şi o persoană care este uşor de iubit. "Este adorata mea, scumpa mea", a spus acesta în limba română.

Cei doi s-au căsătorit când Nina Cassian avea 73 de ani, iar Maurice Edwards, 75. "El e iritat de ignoranţa mea", a spus scriitoarea."Eu sunt anistorică, ageografică. Îmi lipsesc doar două dimensiuni... timpul şi spaţiul, în rest sunt sănătoasă", a glumit aceasta.

"Preferam să îmi pierd mâinile şi picioarele decât limba", a spus scriitoarea, referindu-se la faptul că vorbeşte o limbă română perfectă, după ce a locuit timp de 20 de ani în Statele Unite. "Acum scriu şi în româneşte şi în limba engleză (...) Eu nu am părăsit România niciodată. Mi-am păstrat limba cu mine", a spus aceasta.

"Eu nu am senzaţia de copilărie, tinereţe, bătrâneţe... am o senzaţie de continuum", a descris aceasta trecerea timpului.

Organizatorii i-au făcut o surpriză scriitoarei, aducându-i la finalul întâlnirii un tort în forma a două cărţi, intitulate "Confidenţe fictive" şi "Spectacol în aer liber".

La întâlnirea cu autoarea au venit aproximativ 100 de persoane, printre care s-au numărat Daciana Sârbu şi Daniela Nane.

Cele două volume au apărut la editura Cărţile Tango.

Nina Cassian a ajuns la Bucureşti vineri. Ea va rămâne în ţară până pe 14 noiembrie. Scriitoarea va fi acompaniată de soţul său şi va locui la Hotelul Intercontinental.

Nina Cassian, născută Renée Annie Cassian (27 noiembrie 1924, Galaţi), este o poetă, eseistă şi traducătoare româncă. S-a născut într-o familie de origine evreiască (tatăl Ninei, I. Cassian-Mătăsaru, era un traducător cunoscut). Scriitoarea s-a mutat cu familia la Braşov, unde a intrat la Liceul Principesa Elena, şi Bucureşti, urmând şi cursurile Institutului Pompilian. A frecventat cercuri intelectuale de stânga şi, la vârsta de 16 ani, a intrat în organizaţia Tineretului Comunist, aflată atunci în ilegalitate. În paralel, primele ei încercări literare au fost generos încurajate de Tudor Arghezi şi Ion Barbu, ultimul fiind chiar îndrăgostit de tânăra poetă.

Cassian a debutat editorial în 1947, cu volumul de versuri suprarealiste "La scara 1/1". În urma unui atac ideologic lansat în ziarul Scânteia la adresa sa, a început să scrie, treptat, şi poezie proletcultistă. "După un ocol de aproximativ opt ani", cum singură avea să mărturisească, plin de avânturi naive şi compromisuri, începând din 1956, se întoarce la poezia autentică. Începe să scrie în paralel şi literatură pentru copii, atrasă de posibilităţile estetice ale evadării în fantezie şi candoare, precum şi două volume de "proză subiectivă", la persoana întâi. Publică peste 50 de cărţi de poezie, eseuri şi proză şi inventează o nouă limbă poetică, "limba spargă". În 1969, Cassian primeşte Premiul Uniunii Scriitorilor din România.

În 1985, Nina Cassian este invitată în Statele Unite ca "visiting professor", în cadrul unei burse Soros, pentru a susţine un curs la New York University. După numai o lună, ea află de arestarea şi uciderea în închisoare a lui Gheorghe Ursu, unul din prietenii apropiaţi. Scriitoarea ia hotărârea de a nu reveni în ţară. Imediat, apartamentul său din România este confiscat, iar cărţile îi sunt interzise şi retrase din biblioteci, până la căderea regimului Ceauşescu.

În Anglia îi apare volumul de versuri "Call Yourself Alive" şi, în Statele Unite, "Life Sentence", traduceri reuşite ale volumelor din ţară, precum şi volumele inedite "Take My Word for It!", "Blue Apple" şi "Lady of Miracles", care se bucură de succes. Susţine recitaluri de poezie şi publică în reviste americane.

În prezent, poeta Nina Cassian trăieşte la New York.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici