Noaptea Literaturii Europene revine la Bucureşti, pe 29 mai

Noaptea Literaturii Europene revine la Bucureşti, pe 29 mai - prima zi a Salonului Internaţional de Carte Bookfest 2013 -, cu un traseu inedit, ce include 13 spaţii în care actori, autori şi jurnalişti vor citi din textele unor scriitori europeni clasici şi contemporani, informează un comunicat.

217 afișări
Imaginea articolului Noaptea Literaturii Europene revine la Bucureşti, pe 29 mai

Noaptea Literaturii Europene revine la Bucureşti, pe 29 mai (Imagine: Shutterstock)

Lecturile, cu o durată de până la 20 de minute, vor avea loc în paralel, la fiecare jumătate de oră, în intervalul 19.30 - 22.30, în locurile special selectate - zona Bd. Carol I - Bd. I.C. Bratianu - Bd. Corneliu Coposu - Str. Traian, Dianei 4, The Living Room Café, ZOOM Out Lounge, AristoCats Bistro, Alchemia Art Gallery & Lounge, Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România, Bursa de Valori Bucureşti, Lente & cafea, Saga Film, benzinaria MOL Corneliu Coposu, La Scena, GreenTea, Blind Restaurant.

Actorii Ioana Abur, Florin Busuioc, Ilinca Goia, Gabriela Ioniţă, Nicoleta Lefter, Axel Moustache, Marian Râlea, Mihai Smarandache, Mihaela Teleoacă, Adrian Titieni, rapperul Norzeatic, jurnalistul Cătălin Ştefănescu şi scriitorul Mircea Dinescu vor da glas unor pagini din autori contemporani de anvergură, precum Jonathan Coe, Péter Esterházy, Paweł Huelle, Daniel Glattauer, Thierry Debroux, Jérôme Ferrari, Florina Ilis, Gonçalo M. Tavares, Elif Shafak, dar şi din scriitori clasici - Bohumil Hrabal, Jaroslav Hašek, Franz Kafka, James Joyce, Dino Buzzati, Antonio Muñoz Molina.

Pentru ca publicul să poata beneficia la maximum de oferta literară a nopţii, acoperind, în acelaşi timp, cât mai mult din traseul propus, în fiecare dintre punctele de întâlnire se va citi, la fiecare jumătate de oră, acelaşi fragment.

Pasionaţii de beletristică vor avea la dispoziţie, pentru deplasarea de la o lectură la alta, 100 de biciclete din proiectul de bike-sharing I'Velo, oferite de Asociaţia Green Revolution. Bicicletele vor putea fi împrumutate gratuit de la sediul AGR, în intervalul orar 19.00 - 23.00. Doritorii sunt rugaţi să trimită solicitarea în avans, la adresa claudiu.marin@icr.ro.

Pe lângă lecturi din cele mai bune traduceri de literatură în limba română, organizatorii au pregătit şi concursuri cu premii în cărţi şi alte surprize.

Noaptea Literaturii Europene este un proiect cultural susţinut de Reţeaua Europeană a Institutelor Naţionale de Cultură (EUNIC). Ediţia din 2012 s-a desfăşurat în 24 de oraşe din 20 de ţări. Anul acesta, evenimentul de la Bucureşti, alături de cele de la Praga, Brno, Dublin, Lisabona, Vilnius şi Wrocław, beneficiază de sprijinul Comisiei Europene prin Programul Cultura (2007-2013).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici