O carte pe zi: "Serotonină", de Michel Houellebecq

O carte incomodă, excepţional scrisă, excepţional tradusă.

983 afișări
Imaginea articolului O carte pe zi: "Serotonină", de Michel Houellebecq

O carte pe zi: "Serotonină", de Michel Houellebecq

Serotonina, spun dicţionarele, este o amină întâlnită în ţesuturi vegetale, animale, veninuri, un neurotransmiţător prezent în variate organe incluzând sistemul nervos central, cu un rol important în apariţia depresiei şi a anxietăţii, datorită dereglărilor chimice pe care le produce.

Serotonina acţionează ca neurotransmiţător; intervine în producerea somnului, în procese mintale şi afective (depresie şi anxietate, tulburare obsesiv-compulsivă), în funcţii motorii, în termoreglare, în reglarea presiunii arteriale, în actul vomei, în funcţii hormonale.

"Serotonină" este al şaptelea roman al lui Michel Houellebecq şi a fost carte eveniment încă din primele zile ale acestui an. A apărut în Franţa pe 4 ianuarie 2019 şi a devenit în scurt timp de la apariţie un adevărat fenomen editorial, ocupând locul 1 în toate topurile de vânzări. Tirajul a fost excepţional, atât în Franţa, cât şi în celelalte ţări în care a fost tipărit aproape simultan (Germania, de pildă). La noi a apărut în primăvara acestui an, la Editura Humanitas Fiction, într-o excepţională traducere semnată de Daniel Nicolescu, cel care a mai tradus şi alte romane ale lui Michel Houellebecq.

Eroul romanului este un bărbat de 46 de ani, inginer agronom ajuns funcţionar de nivel înalt în structurile corporatiste din agricultura comunitară, Florent-Claude Labrouste, care îşi detestă numele, e plictisit de activitatea sa şi lumea în care trăieşte, obsosit de femeile care îl înşală, ajuns la depresie. I se sugerează să ia Captorix, un antidepresiv ce eliberează serotonina, dar care are trei efecte secundare: greaţa, dispariţia libidoului şi impotenţa. "Mi se va reproşa poate că acord prea multă importanţă sexului; nu cred. Chiar dacă ştiu că alte bucurii îi iau treptat locul, în decursul desfăşurării fireşti a vieţii, sexul rămâne singurul moment în acre îţi implici personal şi direct organele, aşa încât trecerea prin sex, printr-un sex intens, rămâne o trecer obligatorie pentru producerea fuziunii amoroase, nimic nu poate avea loc în lipsa lui, iar tot restul, în mod obişnuit, decurge progresiv din el".

În timp ce urmează tratamentul cu antidepresiv, Florent-Claude Labrouste îşi părăseşte slujba bine plătită şi fuge din Paris, departe de viaţa socială, de părieteni şi cunoştinţe, ascunzându-se, să nu mai fie găsit de nimeni, în hoteluri de obicei sordide, neapărat cu camere penttu fumători, hoteluri din ce în ce mai rare, până la urmă şi acestea dispărute. Traversează nostalgic Franţa, îndeosebi satele mărunte ale Normandiei, unde constată distrugerea habitatului, a tradiţiilor şi ruinarea fermierilor, act la care va fi contribuit şi el ca înalt funcţionar. De mare impact (şi actualitate) sunt scenele cu protestele fermierilor crescători de vaci care varsă cisternele cu lapte pentru care nu mai primesc banii promişi pe şoselele naţionale, întâmpinaţi de forţele de ordine înarmate până în dinţi, proteste care, inevitabil, sfârşeşsc cu morţi şi răniţi. În tot acest timp, protagonistul rememorează eşecul iubirilor din tinereţe, pe care le-a distrus din inconştienţă, rememorări care alternează cu visuri de sinucidere. Florent-Claude Labrouste e singur, într-o lume fără iubire, fără solidaritate, într-o societate în declin. Cu fotografiile care i-au rămas în laptop. Regretele sunt târzii şi inutile.

O carte incomodă, excepţional scrisă, excepţional tradusă (o repetăm pentru că merită!).

Michel Houellebecq - "Serotonină". Editura Humanitas Fiction, coelcţia Raftul Denisei. Traducere din limba franceză şi note de Danbiel Nicolescu. 295 pag.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici