O echipă de tineri români strânge fonduri pentru realizarea unui film despre "Experimentul Piteşti"

Inspirat din viaţa celui mai infam torţionar al regimului comunist, "Herman" spune povestea închisorii de la Piteşti. În film este vorba despre un tânăr promiţător care, din cauza unor circumstanţe cumplite, se schimbă radical şi devine unul dintre cele mai controversate personaje din istoria României, în doar câţiva ani. Aparent un arhanghel al morţii, care a adus teroare şi ruşine în inimile şi minţile multor prizonieri politici, în anii 1950, Herman a fost, de fapt, o marionetă a Securităţii Naţionale, se arată în prezentarea filmului de pe site-ul indiegogo.com.

Echipa din spatele filmului este alcătuită din tineri pasionaţi de film şi cinematografie: Alexandra Axinte (scenarist), Cosmin Dumitrache (operator cameră), Ştefan Săndulescu (operator de sunet) şi Victoria Baltag (producător şi regizor).

Ideea acestui film despre comunism a apărut în urmă cu patru ani, când Victoria Baltag a vizitat, pentru prima dată, închisorile comuniste din România, unde mai mulţi studenţi, intelectuali, politicieni au murit torturaţi.

"Aceasta este o poveste care trebuie spusă şi oamenii trebuie să ştie ce s-a întâmplat în această perioadă", spune echipa filmului.

Filmul este o docu-dramă care se concentrează pe o poveste de viaţă reală. De asemenea, echipa proiectului îşi doreşte ca pelicula să participe la Festivalul de Film de la Cannes şi la alte competiţii de profil.

Pentru realizarea acestui film, echipa a început o campanie de strângere de fonduri pe site-ul indiegogo.com, unde cei interesaţi - care vor să ajute la realizarea acestei pelicule - pot dona bani.

Început în septembrie 1949, experimentul de la Piteşti a fost precedat de antecedentele de la penitenciarele Suceava şi Târguşor, unde s-a folosit pentru prima oară termenul de "reeducare", intenţionându-se convertirea ideologică la noile comandamente ale puterii comuniste, se arată pe site-ul CNSAS. Cum "elementele" cele mai active, recalcitrante şi intratabile erau studenţii încarceraţi, apropiaţi sau membri ai Mişcării Legionare, s-a decis transferarea acestora la Piteşti şi debutul unei formule de "reabilitare pe baze noi". Primele grupuri de studenţi deţinuţi au fost transferate la Penitenciarul din Piteşti pe 4 februarie 1949.

Piteştiul a constituit prima încercare consolidată de aplicare a strategiilor informativ-operative, în mediu controlat, având ca principale mize destructurarea conştiinţelor şi obţinerea informaţiilor compromiţătoare, cu orice risc, independent de consecinţe. Strategiile informativ-operative ale Securităţii au fost transferate în rândul deţinuţilor prin practica recrutărilor şi a culegerii de informaţii, pe fondul unui scenariu ritual, marcat de cruzimi greu imaginabile. Coordonarea întregii acţiuni a fost făcută de Teohari Georgescu (ministrul de Interne), Marin Jianu (ministru adjunct al MAI), Gheorghe Pintilie (şeful D.G.S.P.), Al. Nicolschi (subdirector general în D.G.S.P.), Iosif Nemeş (primul şef al Serviciului Operativ, înlocuit de lt.col. Tudor Sepeanu şi apoi de mr. Coman Stoilescu), colonelul Mişu Dulgheru (şeful Direcţiei Anchete Penale) şi Gavril Birtaş (şeful Direcţiei I, Informaţii Interne).

Scopul torturilor, al bătăilor, al umilirii simbolice a fost - în primă instanţă - obţinerea demascărilor. Realizarea lor nu garanta, însă, oprirea cruzimilor, cel implicat putând fi oricând subiectul violenţelor. N-a existat un scop real al operaţiunii de la Piteşti, altul decât exterminarea fizică a deţinuţilor sau exerciţiul sadic al cruzimii. La sfârşitul lui august 1951, operaţiunile de la Piteşti s-au încheiat prin transferul tuturor deţinuţilor implicaţi la penitenciarul Gherla. Au existat mai multe încercări de "exportare" a metodelor destructurante puse în practică la Piteşti, la Gherla, Braşov şi Târgu Ocna.