Opera, Opereta şi Teatrul Naţional din Capitală, instituţiile din subordinea Ministerului Culturii cel mai afectate de restructurare

Opera Naţională, Teatrul Naţional de Operetă "Ion Dacian" şi Teatrul Naţional "I. L. Caragiale" din Bucureşti vor fi cel mai afectate de restructurare dintre instituţiile din subordinea Ministerului Culturii, numărul posturilor fiind redus cu 60, 43, respectiv 40, potrivit unui proiect de hotărâre.

143 afișări
Imaginea articolului Opera, Opereta şi Teatrul Naţional din Capitală, instituţiile din subordinea Ministerului Culturii cel mai afectate de restructurare

Opera, Opereta şi Teatrul Naţional din Capitală, instituţiile din subordinea Ministerului Culturii cel mai afectate de restructurare (Imagine: Radu Vioreanu/Mediafax Foto)

Conform proiectului de Hotărâre de Guvern privind reorganizarea unor instituţii publice aflate în subordinea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN), postat pe site-ul Ministerului Culturii, posturile din instituţiile subordonate acestui minister vor fi reduse cu 638.

Cea mai mare reducere de personal este prevăzută la Opera Naţională Bucureşti (ONB) - 60 de posturi, Teatrul Naţional de Operetă "Ion Dacian" din Capitală - 43 de posturi şi Teatrul Naţional Bucureşti (TNB) - 40 de posturi.

Alte instituţii care vor cunoaşte o reducere semnificativă a numărului de posturi sunt Centrul Naţional de Artă "Tinerimea Română" - 36 de posturi şi Oficiul Român pentru Drepturile de Autor - 30 de posturi.

Mai multe muzee vor avea cu peste 20 de posturi mai puţin: Complexul Muzeal Naţional "Moldova" din Iaşi (24 de posturi), Muzeul Naţional de Artă al României (29 de posturi), Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" (25 de posturi) şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român (23 de posturi), din Capitală.

Centrul de Pregătire Profesională în Cultură ar urma să aibă, la rândul său, cu 20 de posturi mai puţin.

Proiectul de Hotărâre de Guvern prevede reducerea numărului de posturi din 36 de instituţii de cultură, precum şi din Direcţiile judeţene de Cultură şi Direcţia de Cultură şi Patrimoniu Naţional (DCPN) a Municipiului Bucureşti, acestea din urmă urmând să aibă în total cu 50 de posturi mai puţin.

Proiectul de Hotărâre de Guvern mai prevede trecerea Teatrului Naţional de Operă şi Balet "Oleg Danovski" din subordinea Consiliului Judeţean Constanţa în subordinea MCPN, în contextul reorganizării şi restructurării instituţiilor publice finanţate de la bugetul autorităţilor locale, conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului (OUG) nr. 63/2010.

Reprezentanţii Ministerului Culturii au declarat pentru MEDIAFAX în luna august că circa 600 de angajaţi din instituţiile din subordinea MCPN vor fi disponibilizaţi, pentru o economie estimată la circa 1,6 milioane de lei pe lună, precizând totodată că nu vor fi făcute reduceri de personal din aparatul propriu al ministerului, care are aprobate 158 de posturi, dintre care, în prezent, sunt ocupate 122.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici