Cultură-Media

Vaticanul dezvăluie în premieră o parte din arhivele sale secrete, într-o expoziţie – VIDEO

Procesul lui Galileo Galilei, excomunicarea lui Martin Luther, "confesiunile" cavalerilor templieri - pentru prima dată, Vaticanul dezvăluie marelui public câteva dintre numeroasele sale secrete, într-o expoziţie excepţională care a fost inaugurată, miercuri, la Musei Capitolini din Roma.

iPad 3 va fi lansat pe 7 martie. Care sunt schimbările tabletei faţă de iPad 2

Noua tabletă PC de la Apple, iPad 3, va fi lansată pe 7 martie în America.

Şerban Ionescu suferă de borelioză, o boala gravă provocată de muşcătura unei căpuşe: Aş vrea să adorm şi, după un somn lung, să-mi reiau activitatea

Actorul Şerban Ionescu a declarat, joi, pentru MEDIAFAX că urmează un tratament cu antibiotice până la toamnă, pentru tratarea boreliozei, afecţiune care nu i-a mai permis să joace din decembrie anul trecut, şi şi-ar dori să adoarmă şi, după un somn lung, să-şi poată relua activitatea.

Colecţia de artă Victor Hugo, scoasă la licitaţie pe 4 aprilie, la Paris

Aproape 500 de cărţi, tablouri, fotografii şi piese de mobilier care au aparţinut scriitorului Victor Hugo şi urmaşilor acestuia, estimate la aproximativ 1 milion de euro, vor fi scoase la vânzare pe 4 aprilie, la Paris, într-o licitaţie organizată de casa Christie's.

Karel De Gucht: ACTA nu reprezintă nicio ameninţare la adresa valorilor europene

Acordul multilateral ACTA "nu reprezintă un atac la adresa libertăţilor noastre" şi nu va avea consecinţe pentru criminalizarea acţiunilor de descărcare ilegală a materialelor de pe Internet, declară comisarul european al Comerţului, Karel De Gucht.

Google va fi investigată în Europa în privinţa confidenţialităţii datelor personale

Autoritatea franceză de reglementare în domeniul protecţiei datelor va lansa o investigaţie oficială, în numele sau împreună cu alte autorităţi europene de profil, referitoare la noua politică a Google în domeniul confidenţialităţii datelor personale ale utilizatorilor.

Cum afli ce site-uri te urmăresc şi trimit mai departe informaţiile tale

Collusion, un add-un de Firefox, îţi arată în timp real ce site-uri preiau informaţiile tale şi le trimit mai departe.

Microsoft a prezentat Windows 8, cea mai importantă versiune a sistemului după cea din ’95

Microsoft a prezentat miercuri, la Barcelona, Windows 8, cea mai importantă versiune a sistemului de operare după cea lansată în ‘95, potrivit preşedintelui diviziei Windows a grupului, Steve Sinofsky, relatează New York Times.

James Murdoch a demisionat de la conducerea News International

James Murdoch a demisionat de la conducerea trustului News International, filiala britanică a News Corporation, grup media deţinut de Rupert Murdoch.

„Mănâncă, roagă-te, iubeşte” – cea mai furată carte din reţeaua Diverta, în 2011

Volumul "Mănâncă, roagă-te, iubeşte", de Elizabeth Gilbert, a fost cea mai furată carte din reţeaua Diverta, anul trecut, cu 49 de exemplare lipsă la inventarul grupului de librării, au declarat reprezentaţii companiei pentru MEDIAFAX.

Arhitectul chinez Wang Shu, recompensat cu premiul Pritzker pe 2012

Arhitectul chinez Wang Shu a primit, marţi, premiul Pritzker pe 2012, cea mai prestigioasă recompensă din domeniul arhitecturii.

PSD acuză PDL că îşi subordonează CNA

PSD acuză PDL că îşi subordonează CNA, în acest moment această instituţie, cu rol extrem de important în campania electorală, fiind controlată de actuala putere.

Marilyn Monroe, pe afişul oficial al Festivalului de Film de la Cannes 2012 – FOTO

Marilyn Monroe este celebritatea care a fost aleasă să apară pe afişul oficial al celei de-a 65-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes, organizată în acest an în perioada 16 - 27 mai, au anunţat marţi organizatorii evenimentului.

Google îl omagiază pe Rossini, la 220 de ani de la naşterea compozitorului

Google şi-a modificat, miercuri, logoul pentru a-l omagia pe Gioachino Rossini, la împlinirea a 220 de ani de la naşterea celebrului compozitor italian, născut într-un an bisect, 1792.

ACTA în Parlamentul European: O petiţie împotriva Acordului, semnată de 2,5 milioane de oameni, a fost primită la PE

O petiţie în care eurodeputaţii sunt îndemnaţi să respecte libertatea Internetului şi să respingă ratificarea acordului multilateral ACTA a fost primită, marţi, la Parlamentul European, fiind semnată de 2,5 milioane de persoane din întreaga lume, informează un comunicat oficial.

STUDIU: Oamenii bogaţi, tentaţi să încalce mai des codul rutier, să fure şi să trişeze mai mult

Persoanele provenind din familii bogate tind să încalce mai des codul rutier, să fure mai mult şi să mintă mai des în scopul de a se îmbogăţi şi mai mult, potrivit unui studiu realizat în Statele Unite şi Canada.

Regizorul Alexandru Tocilescu va fi premiat postum de UNITER

Regizorul Alexandru Tocilescu va fi premiat postum de Uniunea Teatrală din România (UNITER), a cărei gală va avea loc anul acesta pe 23 aprilie, potrivit unui comunicat al instituţiei remis MEDIAFAX.

Gala premiilor UNITER 2012: Care sunt nomilanizările

Scenograful Dragoş Buhagiar şi actorii Victor Rebengiuc şi Marian Râlea se numără printre artiştii nominalizaţi la premiile Uniunii Teatrale din România (UNITER) din 2012, informează un comunicat al instituţiei remis MEDIAFAX.

Yahoo acuză Facebook că îi încalcă patentele

Yahoo ameninţă Facebook cu o dispută pentru încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală asupra unor patente care acoperă reţele de socializare, publicitate online şi personalizare, elemente centrale afacerilor Facebook

Seminar de informare privind oportunităţile de ocupare în sectorul media, cu precădere în domeniul online

S.C. Mediafax S.A., beneficiar al proiectului „Jurnalism cetăţenesc - Şansa pentru ocupare – JETOP” ID contract POSDRU/106/5.1/G/75858, în parteneriat cu Fundaţia pentru Educaţie şi Dezvoltare MediaPro organizează un Seminar de informare şi conştientizare privind oportunităţile de ocupare în sectorul media, cu precădere în domeniul online.

Semnificaţii istorice pentru data de 28 februarie

1533 - S-a născut scriitorul francez Michel de Montaigne.(m. 1592)

Lorand Turos şi Valentin Alexandru Jucan, nominalizaţi pentru CNA

Comisiile reunite de cultură ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au avizat, luni, propunerile Senatului pentru două posturi de membru CNA, respectiv Lorand Turos şi Valentin Alexandru Jucan.

Oficial al poliţiei: Exista o cultură a plăţilor ilegale la tabloidul The Sun

Un oficial al poliţiei a declarat luni în faţa comisiei britanice de anchetă că la tabloidul The Sun exista o "cultură" înrădăcinată de a plăti poliţişti, militari sau funcţionari în schimbul informaţiilor.

Amos Oz: Meseria de scriitor vine din curiozitate. O persoană curioasă este şi un amant mai bun

Amos Oz, care se află într-o vizită în România luni şi marţi, a declarat într-o conferinţă de presă, referitor la arta de a scrie, că această meserie constă în a imagina alţi oameni şi vine din curiozitate, iar "o persoană curioasă este şi un amant mai bun".

Prima ediţie din noul sezon „România, te iubesc! ” de la Pro TV, lider de audienţă

Cel de-al optulea sezon al emisiunii de anchete jurnalistice "România, te iubesc!" a debutat duminică, la Pro TV, iar prima ediţie a programului, în care corespondentul Ştirilor Pro TV Alex Dima a prezentat reportajul "România sub zăpadă", a fost lider de audienţă, informează televiziunea.

Go4it.ro va participa la Mobile World Congress 2012 de la Barcelona

Go4it.ro va participa la Mobile World Congress de la Barcelona, unul dintre cele mai importante târguri de telefoane şi tehnologii mobile internaţionale, care se desfăşoară în perioada 27 februarie - 1 martie, potrivit unui comunicat.

Premiul Nobel pentru Pace: Bill Clinton, Helmut Kohl şi UE, printre cei 231 de candidaţi

Bill Clinton, Helmut Kohl, UE sau soldatul american Bradley Manning, suspectat că este "sursa" WikiLeaks, sunt doar câţiva dintre cei 231 de candidaţi în cursă pentru obţinerea premiului Nobel pentru Pace în acest an.

OSCAR 2012: Michel Hazanavicius a câştigat trofeul pentru regie

Michel Hazanavicius a câştigat premiul Oscar pentru cel mai bun regizor, pentru pelicula "The Artist", duminică, la cea de-a 84-a gală de decernare a acestor distincţii, ce are loc la Los Angeles, eveniment transmis în direct de HBO România.

The Sun on Sunday – pariul unui săptămânal duminical lansat de Murdoch în plină criză

Rupert Murdoch a făcut un pariu foarte îndrăzneţ şi o dublă promisiune - respectarea eticii jurnalistice şi un preţ fără concurenţă -, lansând, duminică, săptămânalul The Sun on Sunday, ce înlocuieşte News of The World, închis în urma scandalului interceptărilor ilegale de convorbiri telefonice.

Google lansează o aplicaţie care permite fanilor să afle datele celor mai noi concerte

Motorul de căutare online Google a lansat o aplicaţie care să le permită utilizatorilor să afle data şi locul celor mai noi concerte ale trupelor lor preferate.

Jurnalista Marie Colvin, ucisă în Siria, a murit în timp ce încerca să îşi recupereze pantofii – VIDEO

Jurnalista Marie Colvin, ucisă în Siria miercuri, a murit în timp ce încerca să îşi recupereze pantofii, în timpul unui atac cu obuze, informează postul CNN.

„The Artist” – cel mai bun film la gala Independent Spirit Awards 2012

Lungmetrajul mut "The Artist" a primit, sâmbătă seară, patru trofee, printre care cel pentru cel mai bun film, la Independent Spirit Awards 2012, distincţii acordate realizatorilor de producţii independente, care nu lucrează cu marile studiouri de la Hollywood.

Proteste la Sibiu faţă de ACTA. Manifestanţii cer renunţarea definitivă la aplicarea acordului

Aproximativ 30 de persoane protestează, sâmbătă, în Piaţa Mare din Sibiu, faţă de ACTA, acestea cerând autorităţilor să renunţe definitiv la aplicarea acestui acord.

Audienţă record de 6 milioane de telespectatori pentru emisiunea „Românii au talent” de la Pro TV

Emisiunea "Românii au talent" a înregistrat, vineri seară, o audienţă şi mai mare decât prima ediţie a celui de-al doilea sezon, la nivelul tuturor categoriilor de public, aproape 6 milioane de telespectatori urmărind acest program în minutul de aur, informează Pro TV.

Poze cu Ion şi Măria, verighete de mohair şi cea mai lungă scrisoare de amor, de Dragobete – FOTO

Bucureştenii care au trecut pe strada Lipscani vineri au putut să danseze cu domniţe cu garoafe, să îşi facă fotografii în decupajele cu Ion şi Măria sau să facă o nuntă de mohair, dar în primul rând au putut să contribuie cu mesaje la scrisoarea de dragoste cu cei mai mulţi semnatari din lume.

Filmul „The Artist” a luat cele mai multe trofee la premiile César 2012. Lista completă a câştigătorilor

Lungmetrajul "The Artist", de Michel Hazanavicius, a câştigat cele mai multe trofee - şase - la gala César 2012, inclusiv premiile pentru cel mai bun film şi cel mai bun regizor, potrivit site-ului televiziunii Canal Plus.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 25 februarie

1707 - S-a născut dramaturgul italian Carlo Goldoni (m. 6 februarie 1793)

Google îşi schimbă politica de CONFIDENŢIALITATE de la 1 martie. Cum să vă ŞTERGEŢI DATELE PERSONALE înainte să fie folosite de companie – FOTO

De la 1 martie, Google va schimba politica de securitate a utilizatorilor săi, urmând să păstreze şi să folosească datele personale ale acestora.

Vânzări de 199.025 de euro la Licitaţia Artmark de Postmodernism şi Contemporană

Vânzările Licitaţiei de Postmodernism şi Contemporană, organizată de casa Artmark joi seară, au totalizat 199.025 de euro, fiind adjudecate 85,48% dintre cele 62 de lucrări, printre cele mai scumpe fiind creaţii de Corneliu Baba, Ştefan Câlţia şi Spiru Chintilă.

OSCAR 2012: Filmul The Artist speră la un „happy end” hollywoodian

Lungmetrajul francez "The Artist", favorit la cea de-a 84-a gală Oscar, care va avea loc duminică, la Los Angeles, speră să îşi încheie victorios sezonul de premii obţinând o statuetă la categoria "cel mai bun film", după un parcurs inedit pentru o peliculă care nu este anglo-saxonă.