Paleologu: E "remarcabil" gestul lui Brăiloiu de a cumpăra şi dona manuscrisele lui Cioran

Fostul ministru al Culturii Theodor Paleologu susţine, referitor la manuscrisele lui Cioran, că nu este o noutate faptul că statul nu are destui bani pentru cultură, dar este "un lucru remarcabil" că se găseşte un om de afaceri care să cumpere aceste manuscrise pe care apoi să le doneze statului.

31 afișări
Imaginea articolului Paleologu: E "remarcabil" gestul lui Brăiloiu de a cumpăra şi dona manuscrisele lui Cioran

Paleologu: E "remarcabil" gestul lui Brăiloiu de a cumpăra şi dona manuscrisele lui Cioran (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Theodor Paleologu a declarat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Sfântu Gheorghe, că nu consideră că actualul ministru al Culturii, Kelemen Hunor, a greşit cu ceva în cazul manuscriselor lui Emil Cioran, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"E foarte greu pentru Ministerul Culturii să participe la o licitaţie. Dinamica unei licitaţii este de aşa natură încât un minister greu poate face faţă, e o dinamică foarte rapidă. Ar fi fost de dorit ca ministerul să găsească suficienţi bani încă de la finalul mandatului meu pentru a cumpăra direct de la Eleonora Cioran acele manuscrise", a spus Theodor Paleologu.

El a menţionat că această chestiune trebuie foarte bine analizată, trebuie făcută o evaluare înainte de a angaja fonduri şi trebuie văzute toate aspectele legale.

"Pe de altă parte, din câte înţeleg, citind presa, e vorba de mai multe manuscrise decât cele care se aflau mai demult în posesia doamnei Eleonora Cioran. Nu ştiu exact cine este beneficiarul licitaţiei şi nici nu a apărut vreun nume în presă, însă ceea ce cred că este cel mai important în toată această poveste, lucru care într-adevăr este îmbucurător, e că s-a găsit un om de afaceri care să facă ceea ce a făcut domnul Brăiloiu", a spus fostul ministru al Culturii.

Paleologu a susţinut că nu este o noutate că statul este lent, greoi, că nu are destui bani pentru cultură, dar a adăugat că faptul că se găseşte un om de afaceri să cumpere manuscrisele lui Cioran şi apoi să le doneze statului este un lucru "atât de remarcabil" încât trebuie salutat.

"De aceea, şi ca ministru, şi acum, în noua mea postură de promotor al unei moţiuni la Congresul PDL, insist foarte mult pe ideea de mecenat, de o lege a mecenatului şi a sponzorizării care să fie mult mai generoasă decât în prezent", a subliniat deputatul PDL.

În acest context, fostul ministru al Culturii a precizat că aspectul cel mai important din toată povestea cu manuscrisele lui Cioran nu este lipsa de bani de la Ministerul Culturii sau dificultatea de a face faţă unei asemenea situaţii din partea statului, ci gestul lui Brăiloiu.

În legătură cu faptul că Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost sesizat de realizatorul Sorin Ilieşiu în privinţa înstrăinării arhivei Emil Cioran de patrimoniul cultural al României, Theodor Paleologu a subliniat că nu cunoaşte detaliile.

"Nu ştiu toate detaliile, nu ştiu care din manuscrisele respective se aflau într-adevăr la doamna Cioran, care alte manuscrise erau în altă parte şi unde în altă parte, sunt întrebări la care nu am încă răspuns. Oricum, numărul de manuscrise vehiculat în presă e altul decât pe cel pe care îl ştiam eu. Ceva s-a întâmplat pe parcurs", a spus el.

În 7 aprilie, omul de afaceri George Brăiloiu a cumpărat prin compania sa, KDF Energy, întregul fond cu 123 de manuscrise şi documente personale ale lui Emil Cioran, la finalul licitaţiei organizată la Paris de casa Binoche şi Giquello, oferind întreaga sumă la care s-a ajuns prin licitarea fiecărui obiect- 406.000 euro, fără taxe, adică în total - 507.500 de euro.

Marţi, Brăiloiu a anunţat, la Academia Română, că va dona aceste bunuri Bibliotecii Academiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici