"Păstoriţă" de Nicolae Grigorescu, cea mai scumpă lucrare tranzacţionată pe piaţa românească

Lucrarea "Păstoriţă", de Nicolae Grigorescu, a fost adjudecată cu 175.000 de euro, joi seară, la Licitaţia de Iarnă 2010 a casei Artmark, devenind cea mai scumpă lucrare tranzacţionată pe piaţa românească de artă.

2249 afișări
Imaginea articolului "Păstoriţă" de Nicolae Grigorescu, cea mai scumpă lucrare tranzacţionată pe piaţa românească

"Păstoriţă" de Nicolae Grigorescu, cea mai scumpă lucrare tranzacţionată pe piaţa românească

Tabloul este realizat în ulei pe lemn, măsoară 24,5 x 45 centimetri şi semnat dreapta jos, cu roşu, Grigorescu. Lucrarea a depăşit de peste două ori valoarea la care era estimată, încadrată între 60.000 şi 80.000 de euro.

"Păstoriţă", lucrare ce provine din Colecţia Vasile Stoica, a fost una din piesele centrale ale Licitaţiei de Iarnă. Aceasta se înscrie în linia subiectelor cele mai îndrăgite de artist şi, totodată, cele care au rămas emblematice pentru creaţia sa, tematică inspirată de lumea satului românesc. O imagine lirică şi idilică, pictura se remarcă prin folosirea petelor mari de culoare şi a unei palete luminoase, într-o tehnică adaptată nevoii de a suprinde momentul.

Tabloul "Păstoriţă" a ajuns astfel cea mai scumpă lucrare tranzacţionată pe piaţa românească de artă, clasament condus până acum de nudul "Aişe", semnat de Camil Ressu, scos la licitaţie de Artmark şi adjudecat pentru suma de 160.000 de euro, în vara anului 2009.

Următoarele locuri în clasamentul vânzărilor de artă de pe piaţa românească sunt ocupate de celebrul "Car cu boi", de Nicolae Grigorescu, vândut pentru suma de 155.000 de euro, şi de două lucrări de Ştefan Luchian - "Garoafe", adjudecată pentru 140.000 de euro, şi "Maci", vândută cu 132.000 de euro - toate tranzacţionate de casa Artmark anul acesta.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici