Preşedintele ceh Vaclav Klaus a vizitat vineri standul României la Târgul de carte de la Praga

Preşedintele ceh Vaclav Klaus a vizitat, vineri, Târgul Lumea Cărţii, care se desfăşoară de joi până duminică la Praga, oprindu-se mai întâi la standul central al României, unde a fost întâmpinat cu muzica naistului Nicolae Voiculeţ, costume populare şi cărţi.

Urmărește
210 afișări
Imaginea articolului Preşedintele ceh Vaclav Klaus a vizitat vineri standul României la Târgul de carte de la Praga

Vaclav Klaus (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Standul românesc, primul de la intrarea în Palatul Expoziţional, unde se desfăşoară Târgul Lumea Cărţii, situat în centrul pavilionului principal - întrucât România este în acest an ţară invitată de onoare la eveniment -, a fost şi prima oprire a preşedintelui ceh, care a vizitat târgul vineri după-amiază.

Fiind aşteptat, pe scena din centrul standului se aflau deja membri ai Ansamblul folcloric "Augustin Bena" din Alba-Iulia, în costume populare, alăturându-li-se celebrul naist Nicolae Voiculeţ, care a cântat atât timp cât preşedintele a vizitat standul, însoţit de ambasadorul României în Cehia, Daniela Gîtman, şi Irina Cajal, subsecretar general în Ministerul Culturii, alături de directorul Institutului Cultural Român de la Praga, Mircea Dan Duţă.

Din partea ministerului, organizatorul standului românesc la târgul praghez, Vaclav Klaus a primit albumul "The Romanian World between the 15th and 19th century in Pictures", de Cătălina Macovei şi Irina Spirescu, ce însumează zeci de gravuri, hărţi, vedute în care se reflectă realităţile româneşti din secolele XV - XIX aşa cum au fost ele percepute de călători străini.

Totodată, scriitorii Petru Cimpoeşu şi Ştefan Caraman i-au oferit preşedintelui ceh cărţile lor traduse în cehă, cu dedicaţie, iar Nicolae Voiculeţ i-a dăruit un CD.

Ambasadorul României, Daniela Gîtman, a spus că preşedintele a fost încântat de modul în care a fost organizat standul României, în acest an, la Târgul Lumea Cărţii de la Praga. Vaclav Klaus a fost, totodată, plăcut impresionat să afle că anul acesta se împlinesc 130 de ani de la primul curs de limba română pe care l-a organizat partea cehă la Universitatea Karolina din Praga, dar şi că Nicolae Voiculeţ cântă şi jazz, preşedintele fiind un împătimit al genului, a mai precizat ambasadorul.

"Eu cred că pentru România, aşa cum ne-a spus la sfârşit, este un mare succes, pentru care ne mulţumeşte şi eu îi mulţumesc. A fost un gest frumos că s-a oprit la standul nostru", a mai spus Gîtman.

Standul românesc la Târgul de carte de la Praga a fost deschis joi, în prezenţa ministrului ceh al Culturii, Alena Hanakova, şi a directorului evenimentului, Dana Kalinova, alături de reprezentanţii României.

Peste 50 de evenimente româneşti se desfăşoară în cadrul târgului praghez, care numără în total în jur de 450 de manifestări. La eveniment sunt reprezentate 36 de ţări şi regiuni, printre care: Austria, Belgia/ Valonia - Bruxelles, Cehia, România, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Polonia, Franţa, Monaco, Germania, Olanda, Irlanda, Norvegia, Suedia, Portugalia, Spania, Turcia, Marea Britanie, SUA, Israel, Japonia, Mongolia, Arabia Saudită, Taiwan.

Temele din acest an sunt "Literatura Mării Negre" şi "Banda desenată".

Ca ţară invitată de onoare, România este totodată prezentă cu numeroşi scriitori - Gabriela Adameşteanu, Ştefan Caraman, Gabriel Chifu, Petru Cimpoeşu, Mircea Dinescu, Florin Lăzărescu, Ovidiu Nimigean, Simona Popescu, Nicolae Prelipceanu, Răzvan Rădulescu, Adina Rosetti -, care participă la lecturi şi dezbateri.

La intrarea în Palatul Expoziţional, într-un cort special amenajat, publicul ceh poate să descopere măiestria artei populare adusă de meşterii din zona etnografică Alba, care fac şi demonstraţii de olărit, ţesut, încrustarea lemnului şi pictură de icoane pe sticlă şi lemn, doritorii având posibilitatea să încerce la rândul lor aceste meşteşuguri. Artiştii Ansamblul folcloric "Augustin Bena" din Alba-Iulia susţin zilnic spectacole de muzică şi dans, pe o scenă din faţa Palatului Expoziţional, unde se adună zeci de curioşi veniţi la târg.

În spaţiile expoziţionale ale târgului sunt pregătite pentru publicul vizitator cinci incursiuni vizuale: "Muzeul benzii desenate din România" (curator Alexandru Ciubotariu), "În jurul Mării Negre" (artist şi curator Petruţ Călinescu), "Scriitori români contemporani. Chipuri şi taine" (artist şi curator Mircea Struţeanu), "Ion Luca Caragiale în grafica umoristică din România şi Cehia" (curator Nicolae Ioniţă), "I.L. Caragiale în fotografii din spectacole, bancnote, cărţi şi timbre poştale, ediţii princeps" (curator Luminiţa Anghelescu, Complexul Muzeal Naţional "Curtea Domnească" din Târgovişte).

Concertele susţinute de Nicolae Voiculeţ Band şi de cvartetul de clarinete Konick, lecturile scenice în interpretarea unor trupe de teatru locale, dezbateri cu scriitorii români invitaţi în alte spaţii din oraş şi proiecţii de filme româneşti vechi sau recente, acestea din urmă după scenarii de Răzvan Rădulescu, prezent la târg şi ca scriitor, completează programul românesc la Lumea Cărţii de la Praga.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici