Prestaţia balerinei Alina Cojocaru în "Frumoasa din Pădurea Adormită", apreciată de presa americană

Prestaţia balerinei Alina Cojocaru în spectacolul "Frumoasa din Pădurea Adormită", la American Ballet Theater din New York, a fost apreciată de San Francisco Chronicle, publicaţia remarcând faptul că dansul artistei a fost "delicat şi extrem de emoţionant".

191 afișări
Imaginea articolului Prestaţia balerinei Alina Cojocaru în "Frumoasa din Pădurea Adormită", apreciată de presa americană

Prestaţia balerinei Alina Cojocaru în "Frumoasa din Pădurea Adormită", apreciată de presa americană (Imagine: Alex Barbulescu/Mediafax Foto)

Alina Cojocaru are rolul principal, al prinţesei Aurora, în producţia American Ballet Theater din New York, şi împarte partitura cu Natalia Osipova, de la Teatrul Balşoi.

Potrivit San Francisco Chronicle, Alina Cojocaru i-a făcut pe spectatori nu doar să exclame de entuziasm, ci i-a şi emoţionat până la lacrimi pe unii. Osipova, aflată la prima interpretare a acestui rol, "a dat dovadă de abilităţi fizice excepţionale".

Spectacolul a fost pus în scenă de Kevin McKenzie, Gelsey Kirkland şi Michael Chernov, pe muzica lui Piotr Ilici Ceaikovski şi o coreografie de Marius Petipa.

Alina Cojocaru, născută la Bucureşti, a studiat la Kiev timp de şapte ani, perfecţionându-se apoi, din 1997, la Şcoala Regală de Balet din Londra, în urma câştigării unei burse în cadrul Concursului Internaţional de Balet de la Laussane. A dansat în cadrul Companiei de Balet din Kiev (debutând în "Don Quijote", "Frumoasa din pădurea adormită", "Spărgătorul de nuci", "Coppelia"). A revenit la Londra în 1999, fiind promovată ca prim-balerină. După succesul repurtat în "Giselle", ea a devenit solist principal (2001) al Companiei Regale de Balet de la Covent Garden, evoluând apoi în rolul Odette-Odile din "Lacul lebedelor", "Romeo şi Julieta" (coregrafia Kenneth McMillan), "Don Quijote" (în viziunea lui Rudolf Nureev), "Evgheni Oneghin" (semnat de John Cranko), "Baiadera" (realizată de Natalia Makarova) etc. În repertoriul său s-au mai adăugat, în ultima vreme, noi titluri precum "Mayerling", "Gong", "Sylfida", "Manon" (în coregrafia lui McMillan).

În 2002, Alina Cojocaru a apărut pentru prima oară pe scena românească, interpretând, alături de ansamblul Operei Naţionale Bucureşti, rolul titular din "Giselle", revenind apoi, în anul următor, pentru a dansa, alături de Johan Kobborg, în cadrul Galei de Balet din Festivalul şi Concursul Internaţional "George Enescu". A primit distincţia Ordinul Naţional pentru Merit în grad de Cavaler.

Alina Cojocaru a fost desemnată, în 2004, cea mai bună balerină în cadrul festivalului Monaco Dance Forum, la Gala Premiilor Nijinsky, distincţie acordată o dată la doi ani.

În 2005, ea a prezentat, la Sala Palatului din Capitală, spectacolul de balet "Don Quijote", iar la începutul anului 2007, ea a susţinut, la Teatrul Naţional Bucureşti, alte două spectacole. Alina Cojocaru a revenit pe scena românească, la Opera Naţională Bucureşti, în ianuarie 2008, în spectacolul de balet "Baiadera", precum şi în luna mai a acestui an, în "Giselle".

În 2009, evoluţia balerinei Alinei Cojocaru în spectacolul "Giselle" din 2001, la Royal Opera House din Londra, s-a clasat pe locul zece în topul celor mai bune dansuri ale deceniului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici