Prima ediţie "Românii au talent", urmărită de aproape 6 milioane de români în minutul de aur

Prima ediţie a noului sezon al emisiunii "Românii au talent", difuzată vineri seară, la Pro TV, a fost urmărită de aproape 6 milioane de spectatori în minutul de aur, înregistrat la 22.16, show-ul doborând şi propriul record în ceea ce priveşte cota de piaţă, informează televiziunea.

1161 afișări
Imaginea articolului Prima ediţie "Românii au talent", urmărită de aproape 6 milioane de români în minutul de aur

Prima ediţie "Românii au talent", urmărită de aproape 6 milioane de români în minutul de aur

Potrivit Kantar Media, la nivelul publicului comercial din mediul urban, cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani, Pro TV a obţinut o medie de 25,4 puncte de rating şi 53% cota de piaţă, de peste opt ori mai mult decât Antena 1, următoarea clasată, cu 3,1 puncte de rating şi 6,4% share. Mai mult, show-ul de vineri şi-a doborat încă un record propriu, atingând cea mai înaltă cotă de piaţă a unei ediţii de lansare din toate cele patru sezoane de până în prezent ale emisiunii "Românii au talent": 53% share.

"Românii au talent" a fost show-ul preferat vineri şi de publicul din mediul urban, segment pe care Pro TV a înregistrat 24,8 puncte de rating şi 44,5% cotă de piaţă, la o diferenţă uriaşa de Antena 1, cu un rating mediu de 2,7 puncte şi 4,9% cotă de piaţă. Aproape 2,6 milioane de spectatori din oraşe au urmărit fiecare minut al competiţiei talentelor.

În ceea ce priveşte publicul naţional, o medie de aproape 5 milioane de români au urmărit show-ul de divertisment în intervalul orar 20.30 - 23.05, iar Pro TV a înregistrat un rating mediu de 25,8 puncte şi 46,1% share, urmat de Kanal D, cu 3 puncte de rating şi 5,3% cota de piaţă. Antena 1 a coborât pe locul al treilea în clasamentul naţional al audienţelor, cu 2,4 puncte de rating şi 4,2% cota de piaţă.

Din acest an, publicul din faţa micilor ecrane va avea parte de o experienţă totală marca "Românii au talent": se va bucura atât de spectacolul de pe scenă, cât şi de ceea ce se petrece în culise. Telespectatorii vor putea urmări ce fac juriul şi prezentatorii în pauzele dintre show-uri, ce au făcut pe drum, în deplasări şi în timpul liber, precum şi discuţiile spumoase dintre aceştia.

Mai mult decât atât, din sezonul acesta, concurenţii care vor reuşi să îi lase fără cuvinte încă din etapa preselecţiilor pe Andra, Andi Moisescu şi Mihai Petre au şansa să intre direct în semifinale. Juriul le va acorda celor mai buni "biletul verde", care îi va trimite în penultima fază a concursului.

Marele premiu al concursului este în valoare de 120.000 de euro, iar premiul pentru originalitate, de 10.000 de euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici