Primarul Capitalei propune ca o piaţetă din Bucureşti să poarte numele Radu Beligan

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat că va propune Consiliului General al Municipiului Bucureşti ca piaţeta dintre Bulevardul Carol I şi Bulevardul I.C. Brătianu să poarte numele actorului Radu Beligan, decedat miercuri la Spitalul Elias.

652 afișări
Imaginea articolului Primarul Capitalei propune ca o piaţetă din Bucureşti să poarte numele Radu Beligan

Primarul Capitalei propune ca o piaţetă din Bucureşti să poarte numele Radu Beligan

„Voi propune Consiliului General ca piaţeta dintre Bd. Carol I şi Bd. I.C. Brătianu să poarte numele maestrului Radu Beligan”, a anunţat Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, printr-un comunicat remis MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, la următoarea şedinţă a Consiliului General al Municipiului Bucureşti va fi introdus pe ordinea de zi un proiect de hotărâre prin care piaţeta situată în vecinătatea Ministerului Agriculturii, vis-a-vis de Teatrul Naţional, la intersecţia dintre Bd. Carol I şi Bd. I.C. Brătianu, să poarte numele actorului Radu Beligan.

„Această carieră artistică de excepţie merită pe deplin omagiul nostru, al bucureştenilor, drept pentru care voi propune Consiliului General, chiar în şedinţa de săptămâna viitoare, să aprobe ca piaţeta dintre Bd. Carol I şi Bd. I.C. Brătianu să poarte numele maestrului Radu Beligan. Am toată convingerea că propunerea va fi acceptată de consilieri”, a mai declarat Gabriela Firea.

Primarul General a subliniat că proiectul de hotărâre va conţine un articol prin care se va abroga art. 2 alin b, din HCGMB nr. 31/2003, care prevede că numele unor persoane pot fi atribuite unor de străzi sau altor spaţii urbane după cel puţin trei ani de la încetarea din viaţa a persoanei în cauză.

„Această restricţie care există în prezent în cazul denumirilor străzilor şi spaţiilor urbane din Capitală nu se justifică în niciun fel în cazul maestrului Radu Beligan. Sunt convinsă că ceea ce reprezintă astăzi Radu Beligan pentru bucureşteni va fi la fel de prezent în sufletul acestui oraş mulţi ani de acum încolo. Prin urmare nu văd niciun motiv să aşteptăm trei ani pentru a recunoaşte public meritele deosebite ale marelui maestru”, se arată în comunicatul de presă.

Actorul Radu Beligan a murit miercuri, la Spitalul Elias, în jurul orei 13.00, la vârsta de 97 de ani.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici