"Primul pas", o nouă carte scrisă de preşedintele Klaus Iohannis, lansată la Bookfest 2015

"Primul pas", o nouă carte scrisă de preşedintele României, Klaus Iohannis, care reprezintă o continuare a volumului "Pas cu pas", publicat în 2014, va fi lansată la ediţia de anul acesta a Târgului Internaţional Bookfest 2015, ce va avea loc între 20 şi 24 mai, în Bucureşti.

943 afișări
Imaginea articolului "Primul pas", o nouă carte scrisă de preşedintele Klaus Iohannis, lansată la Bookfest 2015

"Primul pas", o nouă carte scrisă de preşedintele Klaus Iohannis, lansată la Bookfest 2015

Volumul "Primul pas", care va fi publicat la Curtea Veche Publishing, va fi lansat pe 23 mai, la standul editurii, şi va dezvălui informaţii din culisele campaniei electorale şi din primele zile ale mandatului de preşedinte, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Cartea va reprezenta o continuare a volumului "Pas cu pas", lansat la sfârşitul anului trecut şi vândut în peste 130.000 de exemplare, marcând numeroase recorduri editoriale. Astfel, după ce a fost cea mai căutată carte din istoria Târgului Gaudeamus (19 - 23 noiembrie 2014), cu aproape 8.000 de exemplare vândute în trei zile, "Pas cu pas", de Klaus Iohannis, a devenit unul dintre volumele cu cea mai rapidă ascensiune în topul vânzărilor din România, atingând cifre rar întâlnite pentru piaţa de profil românească, atât pentru ediţia tipărită, cât şi pentru cea în format electronic, informează reprezentanţii editurii Curtea Veche Publishing.

De asemenea, Curtea Veche Publishing a primit solicitări pentru traducerea volumului în limbile bulgară, germană, maghiară şi olandeză.

Încă de la evenimentul de lansare a volumului "Pas cu pas", la Târgul de carte Gaudeamus 2014, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că va susţine cultura. "Voi fi un preşedinte foarte apropiat de acest domeniu, nu doar pentru că am fost primarul Capitalei Culturale Europene (Sibiu, n.r.), ci pentru că sunt un cititor avid şi un mare iubitor de cultură", a spus preşedintele Iohannis.

"Cultura ne salvează", a mai spus atunci Klaus Iohannis.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici